Incendiul a izbucnit, miercuri seară, la o cabană cu structură de lemn din Colonia Rusești, comuna Mărişel, judeţul Cluj. O femeie de 70 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 40 % din corp, relatează News.ro. 

„Echipajele operative au găsit cabana, cu o suprafaţă de aproximativ 70 mp, cuprinsă în totalitate de flăcări, cu posibilitatea de extindere la un imobil din apropiere. Totodată, o femeie în vârstă de 70 de ani solicita asistenţă medicală de urgenţă, prezentând arsuri pe aproximativ 40% din suprafaţa corpului”, a transmis ISU Cluj.

Pompierii au reușit să împiedice extinderea flăcărilor și au acționat pentru lichidarea tuturor focarelor.

Femeia rănită a fost preluată de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, care i-a acordat îngrijiri medicale la faţa locului.

La fața locului au acționat pompierii din cadrul Gărzii Gilău, al Punctului de Lucru Floreşti şi al Detaşamentului Huedin, precum și o ambulanță SMURD.