Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a susţinut, duminică, la Alba Iulia, că România este guvernată prost şi că merge într-o direcţie greşită.
Ludovic Orban: România este guvernată prost şi direcţia pe care mergem este o direcţie greşită. Numai de noi depinde să schimbăm această direcţie. Iar asta înseamnă să ne ducem către toţi cei 75% dintre români care sunt nemulţumiţi de cum este condusă România, să le spunem că există soluţie, că soluţia nu este să stea deoparte, că nu suntem toţi la fel, că există oameni cinstiţi, că există oameni pregătiţi, că există oameni care nu mint, că există oameni care sunt preocupaţi de soluţii pe termen mediu şi lung, oameni care nu le trag ţeapă românilor aşa cum le-a tras ţeapă şi PSD, şi PNL”, le-a spus Ludovic Orban membrilor organizaţiei judeţene Alba a Forţei Dreptei.
El le-a cerut celor prezenţi să aleagă „o echipă care să facă treabă”. Întruniţi la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia, aceştia şi-au ales preşedintele filialei, constituite în martie 2023, în persoana deputatului Daniel Gheorghe Rusu, singurul candidat. Ales în 2020 deputat pe listele AUR, Rusu a demisionat din partid în 2022.
În ianuarie, el a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu şi participaţie improprie la fals intelectual, fiind acuzat de săvârşirea mai multor nereguli pe vremea când era primar al comunei Şpring.