ANPC anunţă, sâmbătă, un control al Comisariatului pentru Protecţia Cosumatorilor Sector 6 (CPCS6) la punctul de lucru al operatorului economic Panion Prod Com SRL, din Sectorul 6 al Capitalei (fabrică de pâine).

În urma neregulilor constatate, au fost applicate următoarele sancţiuni:

amenzi contravenţionale în valoare de 15.000 lei

oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor

retragerea definitivă a producţiei realizate în data de 01.03.2024 aflată în locaţie şi pe drum către clienţi, respectiv 5.600 buc.

”La apariţia sesizărilor cu privire la acest operator, am acţionat cu celeritate, iar ceea ce am descoperit ne-a întristat şi cutremurat, totodată. Înţelegem orice problemă economică ar putea fi traversată de producători, dar nu înţelegem ca acestea să se răsfrângă asupra sănătăţii sau vieţii consumatorului”, a declarant Paul Anghel, director general, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Potrivit datelor transmise de ANPC, abaterile identificate de comisari au fost:

– depozitarea navetelor cu pâine direct pe paviment

– condiţii igienico-sanitare pecare: calorifere ruginite, tavan cu infiltraţii şi mucegai, ventilator neigienizat, ţeavă de gaze cu depuneri masive de impurităţi, paviment neigienizat şi cu spărturi, pereţi şi tavan neigienizate şi faianţă ciobită, scurgerea/sifonul din paviment fără grila de protecţie, cu acumulare mare de impurităţi (resturi alimentare)

– depozitare unor instrumente de curăţenie în proximitatea liniei de producţie

– folosirea unor tăvi neigienizate cu depuneri masive de grăsime, resturi alimentare şi arsuri

– folosirea unor utilaje cu depuneri de impurităţi, cu grăsime şi rugină, cu mucuri de ţigări în proximitatea utilajelor pe paviment, ceea ce demonstrază fumatul în aceste incinte

– utilizarea unui agregat frigorific destinat depozitării drojdiei cu depuneri masive de gheaţă şi neigienizat

– păstrarea unor navete cu pâine mucegăită şi a unor rebuturi, în acelasi spatiu de depozitare cu navetele cu pâine destinată livrării

– depozitarea unor ambalaje şi articole vestimentare pe paviment,

– lipsa autorizaţiilor de funcţionare emise de primărie, ISU, DSP.