Sursă foto: bistriteanul.ro

Un incendiu a cuprins două vagoane ale unui tren în mișcare, în care se aflau 20 de persoane. Trenul efectua traseul Galați – Cluj și se afla în momentul incidentului pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud. Incidentul a avut loc în localitatea Cociu, iar potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud, două vagoane destinate călătorilor au fost afectate, iar cei 20 de pasageri au fost evacuați în condiții de siguranță.

„În momentul izbucnirii incendiului, trenul se afla în mişcare. În tren se aflau 20 de persoane, care au fost evacuate; acestea nu ar avea nevoie de îngrijiri medicale”, a transmis ISU.

Trenul afectat în acest incident asigura conexiunea între Galați și Cluj-Napoca.

Echipajele de pompieri au reușit să localizeze și să stingă incendiul, prevenind astfel extinderea acestuia la celelalte patru vagoane. Călătorii au fost transferați în siguranță în orașul Beclean, de unde au avut posibilitatea să-și continue călătoria cu alte mijloace de transport, conform informațiilor furnizate de agerpres.ro.

„În trenul accelerat care circula pe ruta Galaţi – Cluj se aflau în total 33 de persoane. Acestea au fost evaluate din punct de vedere medical la locul solicitării şi au refuzat transportul la spital. Pasagerii au fost transportaţi cu un microbuz aparţinând ISU Bistriţa-Năsăud în oraşul Beclean, pentru a-şi continua deplasarea spre destinaţie cu alte mijloace de transport. Intervenţia pompierilor militari a fost dificilă din cauza accesului greu la locul solicitării, dar şi din cauza faptului că trenul se afla sub tensiune electrică. După ce s-au luat toate măsurile de siguranţă, pompierii au acţionat pentru stingerea incendiului şi astfel s-a împiedicat propagarea acestuia la celelalte vagoane (patru în total). Pentru stingerea incendiului, pompierii militari au intervenit cu trei autospeciale de stingere şi un echipaj de prim ajutor SMURD”, a transmis ISU Bistriţa-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.