„În urma acestui incident, la decizia AGIFER, s-a decis o acţiune de investigare a acestui incident, ceea ce înseamnă că ne vom apleca cu mare atenţie în aşa fel încât, într-un termen cât mai scurt posibil, dar nu mai lung de un an, să putem obţine toate concluziile referitoare la ceea ce s-a întâmplat, factorii care au contribuit, respectiv factorii sistemici care au condus la producerea evenimentului şi, eventual, să emitem recomandări de siguranţă. Referitor la ce anume s-a dispus în urma acestui incident, vreau să vă spun că ai noştri colegi de la Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română au dispus o acţiune prin care să identifice toate acţiunile de eventuale încălcări care au existat în acest incident în aşa fel încât, de urgenţă, să fie acoperite toate acele riscuri, că nu mai apară asemenea lucruri”, a declarat, sâmbătă seară, pentru News.ro, directorul AGIFER, Laurenţiu Dumitru.

Acesta a precizat că instituţia pe care o conduce nu are „putere coercitivă”, ci are rol  „pur de prevenire, de identificare a lucrurilor care s-au întâmplat”. 

„Noi nu avem o putere coercitivă, partea agenţiei de Investigare Feroviare Române fiind una pur de prevenire, de identificare a lucrurilor care s-au întâmplat şi numai transmiţând Autorităţii de Siguranţă se închide partea legată de supraveghere, control şi eventuale sancţiuni care se pot da”, a adăugat directorul AGIFER. 

Două marfare, unul încărcat cu motorină, cellalt încărcat cu îngrăşăminte chimice, au fost la un pas de a se ciocni, joi, în gara din Sighişoara, după ce unul dintre mecanici ar fi adormit, scrie clubferoviar.ro. Conform sursei citate, mecanicul unuia dintre trenuri a ignorat semnalul de ieşire din staţie aflat pe roşu, accidentul fiind evitat de către mecanicul celui de-al doilea tren, care a observat manevra şi a frânat brusc, evitând, astfel, impactul.