Profitul înainte de taxe s-a ridicat, în primele şase luni ale anului, la 270,6 milioane euro, faţă de 1,9 milioane euro în S1 2022. Această evoluţie vine ca urmare a vânzării integrale a participaţiei deţinute de PPC în subsidiara Metalignitiki către statul grec. 

EBITDA recurentă s-a ridicat la 589,7 milioane euro, în creştere cu 160,4 milioane euro (37%) faţă de primul semestru al anului trecut. Veniturile totale ale grupului PPC au scăzut cu 18,5% în prima jumătate a anului, de la 4,392 la 3,581 miliarde euro.

În acelaşi timp, cheltuielile operaţionale înainte de depreciere s-au redus cu 24,5%, de la 3,963 la 2,992 miliarde euro, în principal ca urmare a diminuării costurilor cu achiziţiile angro de gaze şi energie pentru furnizare către clienţi, pe fondul scăderii consumului şi preţurilor. Pe de altă parte, în al doilea trimestru din 2023, profitul net al PPC a fost de 130,4 milioane euro, mai mic cu peste 25% decât cel din T2 2022 (174,6 milioane euro).

Cheltuielile de capital ale PPC au crescut cu 83% în ianuarie-iunie 2023, faţă de perioada similară a anului trecut, de la 244 la 448 milioane euro, şi au vizat investiţii în reţeaua de distribuţie a electricităţii, în proiecte de producţie de energie regenerabilă, precum şi în noua centrală pe gaze naturale de 840 MW de la Alexandropoulis.

„Rezultatele financiare din primele şase luni reflectă performanţa noastră semnificativ îmbunătăţită faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu o creştere a rentabilităţii operaţionale, dar şi cu investiţii în tehnologii mai curate, proiecte de digitalizare şi modernizarea reţelei de distribuţie. Continuăm evoluţia, precum şi implementarea planului nostru strategic de business, atât organic, cât şi prin colaborări. În Grecia, am lansat recent o licitaţie pentru selectarea unui contractor EPC (Engineering, Procurement, and Construction – Inginerie, Procurare şi Construcţie), pentru construcţia de proiecte de cca. 450 MW în total, am participat la licitaţia pentru proiecte de stocare a energiei de 100 MW şi am obţinut autorizaţii de mediu şi termene de racordare pentru proiecte de 890 MW. În prezent, avem proiecte de energie regenerabilă de 1,6 GW, aflate în funcţiune sau în fază de construcţie, ceea ce corespunde cu aproximativ 30% din ţinta noastră de 5GW pentru 2026. În România, una dintre pieţele strategice în care dorim să creştem, am semnat recent un acord pentru achiziţia unui parc eolian cu o capacitate totală de 84 MW, în regiunea cu cel mai mare potenţial eolian din ţară. În ceea ce priveşte relaţia cu clienţii, suntem determinaţi să le îmbunătăţim experienţa în toate punctele de contact, prin furnizarea de servicii şi produse noi. În sectorul mobilităţii electrice, la doi ani de la lansarea DEI Blue, am depăşit 1.600 de puncte de încărcare în Grecia, având cea mai mare reţea din ţară. Modelul nostru de afaceri integrat, cu prezenţă în producţia, distribuţia şi furnizarea de energie electrică, serveşte ca un scut împotriva provocărilor macro şi, în acelaşi timp, ne permite să maximizăm oportunităţile tranziţiei energetice. Pentru 2023, ne menţinem ţinta de 1,2 miliarde euro pentru EBITDA recurentă, până la final de an, şi continuăm implementarea planului strategic şi misiunea de a deveni lider de piaţă în Europa de Sud-Est”, spune Georgios Stassis, Preşedinte şi CEO al Grupului PPC. 

Compania a anunţat că, pe 18 iulie, Consiliul de Administraţie a aprobat o emisiune de obligaţiuni fără garanţii în valoare de 485 milioane euro cu maturitate de 5 ani, banii împrumutaţi urmând a fi folosiţi inclusiv pentru finanţarea parţială a achiziţiei operaţiunilor Enel din România. Aranjorul emisiunii este Piraeus Bank, iar cumpărătorii iniţiali ai bondurilor sunt bănci greceşti, relevă datele analizate de Profit.ro.

PPC anunţase anterior că, din preţul total de achiziţie de 1,26 miliarde euro, suma de 800 milioane euro va proveni din împrumuturi, din care 485 milioane euro dintr-un credit pe 5 ani de la bănci greceşti şi 315 milioane euro dintr-o facilitate-punte contractată prin intermediul unor bănci internaţionale. În ultima parte a lunii trecute, PPC a anunţat că s-a înţeles cu grupul rus Lukoil pentru achiziţia parcului eolian deţinut de acesta în România.

Planurile privind România

Achiziţia Enel România se aliniază strategiei PPC privind tranziţia energetică, dar şi planului grupului PPC de expansiune în Europa de Sud-Est.

România este o piaţă importantă din punct de vedere strategic pentru PPC, din prisma accesului la finanţare UE prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi Fondul pentru Modernizare, ceea ce vine în completarea planurilor de dezvoltare ale grupului. PPC îşi propune să continue şi să dezvolte ceea ce Enel a construit în ultimii 18 ani în România în materie de energie verde, mobilitate electrică, portofoliu de clienţi şi servicii cu valoare adăugată, şi intenţionează să investească în dezvoltarea operaţiunilor locale.

Odată cu finalizarea achiziţiei Enel, Grupul PPC va depăşi capacitatea instalată de 11,8 GW şi va deservi 8,8 milioane de clienţi, pe mai multe pieţe, cu aproximativ 39 TWh de energie electrică furnizată, 77 TWh distribuiţi şi peste 24 TWh generaţi, în timp ce baza reglementată a activelor (Regulated Asset Base) va ajunge la 4,15 miliarde de euro.