Măsura face din Croaţia singura ţară din UE aflată pe listă, care include şi Emiratele Arabe Unite, Panama şi Mali, şi vine ca răspuns la deficienţele ţării în prevenirea spălării banilor şi finanţării terorismului.

T. Raja Kumar, preşedintele organizaţiei, a declarat jurnaliştilor că Croaţia s-a angajat la un plan de acţiune pentru a-şi îmbunătăţi conformitatea şi a îndemnat ţara să implementeze acest plan ”cât mai curând posibil”.

Planul de acţiune al Croaţiei include, printre altele, ”evaluarea riscurilor asociate cu utilizarea abuzivă a persoanelor juridice şi a aranjamentelor juridice şi utilizarea numerarului în sectorul imobiliar”, a spus organizaţia de supraveghere într-un comunicat.

Forţa de acţiune financiară (FATF), cu sediul la Paris, care săptămâna aceasta a organizat una dintre reuniunile plenare regulate ale sale, este o organizaţie interguvernamentală care sprijină lupta împotriva spălării banilor şi a finanţării terorismului prin stabilirea standardelor globale şi verificarea dacă ţările le respectă.

Organismul a reiterat vineri, de asemenea, că ”toate jurisdicţiile ar trebui să fie vigilente la riscurile actuale şi emergente din eludarea măsurilor luate împotriva Federaţiei Ruse pentru a proteja sistemul financiar internaţional”.

FATF a suspendat calitatea de membru al Rusiei în februarie. Aceasta a mai spus vineri că în urma întâlnirii din iunie, niciun membru actual al listei gri nu a fost înlăturat.