Consiliul Judeţean Braşov anunţă, miercuri, printr-un comunicat de presă, că oficialii Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav (AIBG) şi cei ai Consiliului Judeţean Braşov au primit din partea ROMATSA RA o adresă prin care este reconfirmată extinderea programului de funcţionare, la 16 ore, începând cu data de 15 ianuarie 2023, aşa cum s-a convenit la 30 octombrie.
”Vă reconfirmăm şi prin prezenta adresă că ROMATSA va întreprinde toate demersurile necesare care îi revin în responsabilitate pentru implementarea noului program începând cu această dată”, se menţionează în documentele primite de cele două instituţii.
ROMATSA informează, de asemenea, că sunt în derulare aspecte care ţin de aprobarea procedurilor specifice privind siguranţa traficului aerian.
Conducerea ROMATSA precizează, conform datelor furnizate de Consiliul Judeţean Braşov, că ”în ceea ce priveşte operarea CAT Il la AIBG, a transmis deja la AACR documentaţia aferentă aprobării procedurii LVP (procedurile de siguranţă pentru situaţiile în care vizibilitatea este redusă – n.r.)”.
”După aprobarea acestei proceduri de către AACR (Autoritatea Aeronautică Civilă Română – n.r.) şi publicarea informaţiilor necesare în AIP Romania, va fi posibilă operarea CAT Il la AIBG”, se mai arată în comunicatul de presă
În documentul semnat de directorul general Adrian Cojoc se mai afirmă că ”ROMATSA a depus şi depune în continuare toate eforturile pentru succesul Aeroportului Braşov şi sprijinirea activităţii companiilor aeriene, în condiţii de deplină siguranţă”.
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Şerban Todorică-Constantin, anunţă, în acest context, că instituţia pe care o conduce se va implica şi va face toate demersurile necesare, astfel încât aeroportul ”să funcţioneze eficient şi să asigure companiilor interesate să opereze zboruri spre şi dinspre Braşov, precum şi pasagerilor toate serviciile necesare”.
”Ne vom asigura că indiferent de persoana aflată la conducerea AIBG, ea va face tot ceea ce îi va sta în putere pentru a optimiza şi a rentabiliza activitatea aeroportuară prin atragerea de noi companii aeriene şi deschiderea de noi destinaţii”, afirmă Şerban Todorică-Constantin, citat în comunicatul CJ Braşov.
Recent, noul aeroport din Braşov s-a aflat în mijlocul unui scandal, după ce compania DAN AIR a relocat activitatea de la Braşov la aeroportul din Bacău, motivând importante pierderi financiare cauzate de programul de lucru de doar 12 ore al aerogării. În acest context, directorul de la acel moment al AIBG, Alexandru Anghel, a fost demis, motivele invocate pentru această decizie fiind ”lipsa de comunicare şi transparenţă”.