Compania de Transport Public Cluj-Napoca a anunțat schimbarea traseului liniei de autobuz M26, care face legătura între Florești Cetate și municipiul Cluj-Napoca.
Modificarea va intra în vigoare de luni, 16 ianuarie 2023 și va viza doar traseul din municipiul Cluj-Napoca. Conform reprezentanților CTP Cluj-Napoca, autobuzul va circula pe următorul traseu:
Calea Florești (stația Ciobanului, stația Piața Flora) – str. Plopilor (stația Plopilor Sud) – Splaiul Independenței (stația Cluj Arena, stația Parcul Central) – str. George Barițiu – Pod Horea – str. Ștefan Ludwig Roth – str. Dragalina (stația Dragalina Nord) – str. General Eremia Grigorescu – Pod Napoca – Splaiul Independenței – str. George Coșbuc (stația Hotel Sport) – Calea Moților (stația Fabrica de Bere) – Calea Mănăștur (stația Grădini Mănăștur) – Calea Florești (stația Taberei, stația Calea Florești).
Această decizie se bazează pe reducerea timpilor de parcurs foarte mari înregistrați de această linie în municipiul Cluj-Napoca și în special în Piața Mihai Viteazul. Programul de circulație poate fi consultat pe site-ul companiei: www.ctpcj.ro și în aplicația mobilă Tranzy.