Coaliția PSD-PNL încearcă să ajungă la o înțelegere cu privire la un candidat pentru Primăria Generală. După mai multe rânduri de negocieri eșuate, cele două partide urmează să aleagă între două nume de posibili candidați.

Coaliția PSD-PNL nu reușește să ajungă la un acord cu privire la un candidat comun pentru Primăria Generală. Toate opțiunile sunt pe masă, la acest moment, după cum confirmă chiar și Marcel Ciolacu. Coaliția PSD-PNL ar putea avea candidat comun, dar la fel de bine ar putea merge cu candidați separați. Dacă se vor decide la un candidat comun, nu va fi nici Gabriela Firea și nici Sebastian Burduja.

Coaliția PSD-PNL se întâlnește din nou

Politicienii PSD și PNL se vor întâlni pentru o nouă rundă de discuții cu privire la candidatul pentru Primăria Generală. Coaliția PSD-PNL caută o persoană cu care să poată să poată câștiga în fața lui Nicușor Dan. Până acum, însă, cele două formațiuni nu au reușit să ajungă nici măcar la un acord cu privire la un candidat comun.

„Dacă vom avea abordări separate, PSD are candidat pe doamna Firea. Dacă vom avea o abordare comună, vom avea alt candidat care să fie compatibil cu cele două electorate. Ce vă pot spune cu certitudine, atât PSD, cât și PNL nu vor susține candidatura domnului Piedone. Vom avea candidații noștri sau candidatul nostru comun”, a spus Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a confirmat că nu s-a ajuns la o înțelegere în coaliția PSD-PNL. Singurul lucru concret, a spus el, este că cele două partide vor face majoritățile în consiliile locale și județene. În rest, la Primăria Generală toate opțiunile sunt deschise.

„Cu toții avem în acest moment măsurătorile și alternativele pentru a lua o decizie. E posibil ca și în București să avem candidaturi separate. Nu e ceva wow. Ce este cu certitudine stabilit foarte clar, după alegeri, majoritățile în toate administrațiile locale vor fi făcute de PSD și PNL. Cu alte cuvinte, am depășit primul hop”, a declarat Ciolacu înainte de negocierile din coaliția PSD-PNL.

Coaliția PSD-PNL

Posibili candidați comuni la alegerile din 9 iunie

Liderul PSD, Marcel Ciolacu a vorbit despre posibilii candidați comuni, susținuți de coaliția PSD-PNL. În opinia sa, arhitectul Tiberiu Florescu, președintele Registrului Urbaniștilor din România, ar fi un candidat viabil. El a precizat că, atât el, cât și Nicolae Ciucă au avut mai multe întrevederi cu acesta.

„Au fost discuții despre domnul profesor Florescu. Am avut întâlniri cu domnul profesor Florescu și eu, și domnul Nicolae Ciucă. Este persoana cea mai îndreptățită să ne spună cum vede viitoarea dezvoltare a Bucureștiului. Dânsul și-a arătat disponibilitatea de a intra într-o echipă pentru reconstrucția Bucureștiului”, a declarat Ciolacu.

Pe de altă parte, PSD și PNL l-ar putea susține și pe medicul Cătălin Cârstoiu, a mai spus Ciolacu. Potrivit afirmațiilor sale, acesta este un manager bun la Spitalul Universitar.

„Domnul Cătălin Cîrstoiu este un manager foarte bun la Spitalul Universitar, este rectorul Universității de Medicină. Eu am fost personal în Spitalul Universitar și ca pacient, și ca prim-ministru. Este o persoană care este luată în considerare în acest moment ca și candidat comun”, a mai spus politicianul.

psd

Coaliția PSD-PNL are candidați comuni la sectoare

Cele două formațiuni au ajuns la o înțelegere cu privire la candidații Sectoarelor din București pentru alegerile din 9 iunie. PSD și PNL vor susține aceleași persoane. Este vorba despre Robert Negoiță (Sectorul 3), Daniel Băluță (Sectorul 4) și Ciprian Ciucu (sectorul 6). Nu au fost stabiliți, însă, candidații pentru Sectoarele 1, 2 și 5.

La Sectorul 5 a fost vehiculat, în ultimele zile, numele lui Sebastian Burduja. Pe de altă pate, la Sectorul 2 a apărut numele actualului prefect, Rareș Hopincă.

PSD și PNL nu vor susține pe Cristian Popescu Piedone la Primăria Generală sub nici o formă.