”Noul terminal al Aeroportului Internaţional Iaşi a ajuns la stadiul de execuţie de 95 la sută! Lucrările la terminalul T4 au intrat în linie dreaptă şi mai este doar un pas până la finalizarea celui mai complex proiect cu fonduri europene, implementat vreodată la  Aeroportul Iaşi”, arată reprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi.

Astfel, T4 are o suprafaţă desfăşurată de peste 31.000 de metri pătraţi, trei niveluri (subsol, parter, etaj) şi o capacitate de procesare de 3,5 milioane de pasageri pe an. În noul terminal care va deservi zborurile internaţionale, vor funcţiona 20 de birouri check-in, opt sisteme self check-in, cinci filtre de control securitate + 1 VIP, trei porţi la Sosiri, şapte porţi de îmbarcare Plecări, un salon VIP Lounge şi unul de Business Lounge.

Potrivit CJ Iaşi, noul terminal va deveni operaţional anul viitor.