Joe Biden şi-a dezvăluit proiectul în Wisconsin, un stat situat în regiunea Marilor Lacuri, care urmează să joace un rol hotărâtor în alegerile din noiembrie, în care urmează să-l înfrunte pe predecesorul său republican Donald Trump.
Biden announces alternative student-debt relief plan that could forgive loans for as many as 26 million Americans
— Bloomberg (@business)
Pentru beneficiari, măsurile anunţate luni ”înseamnă că vor putea respira un pic, să nu mai aibă sentimentul că rambursarea datoriei din studenţie se află în concurenţă cu nevoi de bază ca alimentaţia sau sănătatea”, a anunţat într-o discuţie cu presa secretarul Educaţiei Miguel Cardona.
Joe Biden ”va folosi toate instrumentele pe care le are la dispoziţie pentru a şterge datoria celui mai mare număr de împrumutaţi posibili, indiferent de câte ori aleşii republicani i se vor pune în cale”, a dat asigurări, la rândul său, o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.
Aceste măsuri prezentate luni urmează să elimine, în cazul unui succes al iniţiativei, dobânzile acumulate de 23 de milioane de împurumutători, să şteargă toate cranţele unui număr de peste patru milioane de debitori şi să se traducă într-o ştergre a datoriei a peste zece milioane de persoane, anunţă într-un comunicat Casa Albă.
Guvernul american vrea să înceapă să-şi pună aceste promisiuni în practică în toamnă.
Alegerile prezidenţiale şi legislative americane sunt prevăzute la 5 noiembrie.
O acţiune în privinţa datoriei uriaşe pe care o contractează americanii pentru a-şi plăti studiile a fost una dintre promisiunile-far ale lui Joe Biden în 2020.
După ce a devenit preşedinte, el a lansat un plan în vederea unei ştergeri a unor creanţe în valoare de sute de miliarde de dolari, pe care republicanii l-au atacat în justiţie.
Curtea Supremă, majoritar conservatoare, a respins acest proiect, apreciind că era necesar ca democratul să fi obţinut aprobarea Congresului.
Întrebat despre riscul ca justiţia să blocheze şi deciziile anunţate luni, un oficial american de rang înalt a dat asigurări că Guvernul Biden a ”studiat cu atenţie hotărârea Curţii Supreme”.
”Intenţionăm să implementăm aceste măsuri într-un mod care să fie în total acord cu această hotărâre”, a răspuns el întrebărilor unor jurnalişti.
Potrivit ONG-ului Education Data Initiative, datoria studenţească don Statele Unite se ridica în 2023 la 1.727 de miliarde de dolari, dintre care o majoritate uriaşă (peste 92%) constă în împrumuturi federale.
Studiile universitare în Statele Unite costă scump, iar cheltuielile de şcolarizare pot atinge sume astronomice la cele mai prestigioase instituţii.
Universitatea Harvard anunţă pe pagina sa de web cheltuieli de şcolarizare de 56.550 de dolari în anul şcolar 2024-2025 şi precizează că prin adăugarea unor diverse costuri – hrană, cazare, sănătate -, factura depăşeşte 82.000 de dolari.