Anchete peste anchete în Rusia după rebeliunea Wagner. Șeful Gărzii Naționale a Rusiei, generalul Viktor Zolotov a susținut o conferință de presă și a anunțat că organizația militară pe care o conduce va primi tancuri și alte arme grele. Oficialul militar rus s-a mai referit la implicarea Occidentului în această lovitură de stat.Anchete peste anchete în Rusia după rebeliunea Wagner. Generalul Viktor Zolotov, comandantul acestei structuri militare, a declarat că este posibil ca țările occidentale să fie implicate în revolta grupării de mercenari Wagner, condusă de Evgheni Prigojin.”Bineînțeles, revolta a fost aranjată în prealabil, inspirată de serviciile de informații occidentale, pentru că acestea știau despre ea cu câteva săptămâni înainte”, a declarat el marți.Zolotov a mai adăugat că serviciile de informații din Rusia au avut informații cu privire la rebeliunea pusă la cale de Prigojin.”Aceasta dovedește că toate acestea au fost inspirate de Occident și, aparent, l-au instigat pe Prigojin însuși, sau poate că ambițiile sale au preluat controlul pentru a-și dori o poziție mai importantă. Totul a fost organizat cu multă competență, foarte clar, așa că nu exclud că serviciile de informații occidentale ar putea fi în spatele acestui lucru”, a declarat șeful Gărzii Naționale.Moscova era pregătită pentru orice provocareGeneralul rus a mai declarat la conferința de presă că Rusia era pregătită să se confrunte cu mercenarii de la Wagner, dacă situația ar fi impus acest lucru.”Întotdeauna ne temem de provocări la Moscova. Ne pregătim întotdeauna pentru ele. Orice provocare, orice miting, dacă acestea reprezintă o amenințare pentru țară, vor fi respinse și înăbușite”, a declarat Zolotov.Apelurile de a ieși în stradă pentru mitinguri ilegale au început să fie răspândite pe rețelele de socializare în timpul tentativei de insurecție armată din 24 iunie.Comitetul Național Antiterorism a avertizat locuitorii să nu ia parte la astfel de acțiuni, potrivit TASS.FSB face o anchetă internă
Serviciul Federal de Securitate (FSB) a lansat o anchetă penală cu privire la apelurile făcute de Prigojin, cu câteva zile înainte ca aceasta să fi avut loc.De asemenea, în seara zilei de 23 iunie, pe canalul Telegram al fondatorului companiei militare private Wagner (PMC), Evgheni Prigojin, au apărut mai multe postări care îndemnau la revolta militară.Pe una dintre înregistrări se susținea faptul că unitățile Wagner au fost atacate cu rachete, aspect negat cu vehemență de Ministerul rus al Apărării, care a catalogat drept false afirmațiile făcute de Prigojin.