În noaptea den vineri spre sâmbătă, necunoscuţi au pătruns în reţeaua de comunicaţii radio a Căilor Ferate Poloneze (PKP) în apropiere de Szczecin, în nord-estul Poloniei şi au emis un semnal ”stop” care a provocat oprirea şi întârzieri ale unui număr de aproximativ 20 de trenuri.
Traficul a fost revenit la normal după câteva ore, potrivit PKP.
Potrivit unor informaţii de presă, în timpul emiterii semnalului ”stop”, lucrătorii feroviari au auzit imnul naţional al Rusiei şi un discurs al peşedintelui rus Vladimir Putin.
Polonia, un stat membru NATO şi o aliată fidelă a Ucrainei, este o ţară-cheie în tranzitul de armament din Occident către această ţară afşlară în război cu Rusia.
”Pentru moment, nu excludem niciun scenariu”, a anunţat într-un comunicat un purtător de cuvânt al Serviciilor Speciale, Stanislaw Zaryn.
Agencja Bezpieczeństwa Wewnętrznego, we współpracy z innymi instytucjami – PKP, Policją i UKE oraz Służbą Ochrony Kolei, prowadzi działania mające na celu ustalenie przyczyn nieuprawnionego wykorzystania systemu łączności używanego do zarządzania ruchem kolejowym w PL.
— Stanisław Żaryn (@StZaryn)
El subliniază că Serviciile Speciale iau acest incident foarte în serios.
”Ştim că de mai multe luni s-au întreprins tentative de destabilizare ale statului polonez”, declară agenţiei poloneze de presă PAP.
”Asemenea tentative sunt întreprinse de către Federaţia rusă în colaborare cu Belarusul”, acuză el.
Atacul reţelei de comunicaţii a ”destabilizat, într-un anumit fel, traficul feroviar”, acuză Stanislaw Zaryn.
Însă acesta ”nu a provocat riscuri la adresa sănătăţii sau vieţii pasagerilor (…) şi nu prezintă un pericol la adresa traficului feroviar din Polonia”, adaugă el.
În această săptămână, pe ansamblul Căilor Ferate poloneze a avut loc o serie de accidente – inclusiv două deraieri de trenuri -, care nu s-au soldat cu victime.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciilor Speciale, nu există ”niciun semnal” care să permită să se facă o legătură între aceste accidente şi atacul asupra reţelei de comunicaţii a PKP.