”Blocarea a început la ora (locală) 13.00 (14.00, ora României). Ambele sensuri ale autostrăzii A2 sunt oprite”, declară o purtătoare de cuvânt a poliţiei locale, Ewa Murmylo.

Agricultorii au prevăzut iniţial o perioadă de 26 de zile de blocare, însă, în urma unor negocieri cu populaţia locală, oameni de afaceri şi transportatori, au decis ”să deblocheze trecerea probabil mâine (luni)”, anunţă un reprezentant al agricultorilor, Dariusz Wrobel.

ÎMPOTRIVA PACTULUI VERDE EUROPEAN

”Acest lucru depinde de lucruri pe care nu le putem prevedea”, subliniază el, cu o zi înainte de un Consiliu al Miniştrilor Agriculturii din statele membre UE, prevăzut luni la Bruxelles.

”Trebuie să înceapă să ne ia în serios”, tună Dariusz Wrobel.

”Protestăm faţă de Pactul Verde european. Trebuie să oprească importurile de produse agroalimentare care provin din ţări din afara UE şi trebuie să avem grijă de producţia agricolă în UE”, subliniază el.

Potrivit lui Dariusz Wrobel, agricultorii polonezi ”se identifică” cu întreaga mişcare de protest a agricultorilor de pe întreg continentul european.

Manifestaţii se desfăşoară de mai multe săptămâni în Polonia, iar agricultorii blochează drumuri în întreaga ţară şi posturi la trecerea frontierei cu Ucraina.

Polonia a fost unul dintre cei mai mari susţinători ai Ucrainei de la începutul ofensivei ruse, la 24 februarie 2022, însă relaţiile polonezo-ucrainene s-au deteriorat în ultimele luni din cauza unor contensioase comerciale, după deschiderea de către Bruxelles a frontierelor UE produselor agricole ucrainene care, potrivit agricultorilor polonezi, nu respectă normele UE.

”DEPARTE DE UN ACORD”

Mărfuri agricole ucrainene au fost deversate, în cazuri izolate, pe drumuri sau pe căi ferate în apropierea frontierei dintre Polonia şi Ucraina.

Vineri, Guvernul polonez a anunţat că Varşovia şi Kievul sunt ”departe de un acord” privind importul de produse agricole ucrainene.

Premierul ucrainean Denîs Şmîhal a anunţat, la rândul său, că Ucraina îşi rezervă ”dreptul de a aplica măsuri de retorisiune”.

Polonia a înscris punctele de trecere a frontierei cu Ucraina pe o listă a ”infrastructurilor critice”, pentru a evita perturbări care pot afecta livrarea de ajutoare militare şi umanitare care-i sunt destinate.