“În ultimii ani, piaţa din România a fost invadată de oferte destinate românilor de a achiziţiona proprietăţi în Dubai. Pe fondul unor campanii susţinute, efectele s-au văzut în creşterea cu aproximativ 35% a cererii pe acest segment, în ultimii 3 ani. Interesant este faptul că, pe fondul interesului crescut de a deveni proprietari de case sau apartamente în Emiratele Arabe Unite, românii şi-au diversificat căutările şi acum numeroase cereri vin şi pe zona spaţiilor destinate clinicilor medicale sau zonelor comerciale, dovadă că românii investitori nu caută doar relaxare în această zonă, ci vizează să facă şi business,” declară Cristina Stoian, expert imobiliar & CEO Simple Choices, agentie imobiliară cu sediul în Dubai.
Cererea crescută pentru toate tipurile de imobile din Emiratele Arabe Unite determină apariţia unui număr mare de oferte către piaţa din România din partea a numeroase companii imobiliare, acest lucru crează situaţii în care românii primesc informaţii diverse şi uneori eronate cu privire la oferta rezidenţială din această locaţie.
“ În experienţa noastră de 12 ani pe piaţa imobiliară din Marea Britanie, Dubai sau Cipru am înţeles cât este de important să îi oferi clientului o informaţie clară, corectă asupra proprietăţii de care este interesat. Riscul mare la care se supune acesta, atunci când este interesat să investească într-o altă ţară, este acela să se încreadă în mesajele bine împachetate din punct de vedere marketing şi, odată ajunşi la faţa locului, să constate că promisiunea poate fi departe de adevăr. În acest sens, ne-am gândit să organizăm sesiuni de întâlniri între experţi imobiliari, potenţiali cumpărători şi mari dezvoltatori din Dubai, pentru început în Iaşi şi în Bucureşti, în sensul în care să facilităm accesul la informaţii cât mai aproape de adevăr şi bineînţeles, să creştem numărul românilor care devin proprietari în Dubai,” declară Cristina Stoian.
Alegerile românilor, când vine vorba despre achiziţionarea unor proprietăţi imobiliare în Dubai, pornesc de la valori de 130.000 euro şi pot atinge bugete considerabile chiar şi cu 6 zerouri. Cumpărătorii sunt antreprenori şi dezvoltatori din România, iar în ultima perioadă aleg această destinaţie, pentru investiţii, medici, IT-işti sau antreprenori a căror activitate presupune munca remote.
Simple Choices este o companie de imobiliare înfinţată în urma cu 12 ani a cărei focus a fost în zona de constructii, property management pentru peste 1.000 de persoane, cumpărări, renovări şi revânzări de proprietăţi. Cristina Stoian a deschis agentia în Marea Britanie, iar până în 2019 a activat doar pe piaţa imobiliară din Londra si Liverpool. Începând cu 2019 românca şi-a îndreptat atenţia spre Orientul Mijlociu si Cipru. În 2022, Simple Choices şi-a deschis un sediu în Dubai şi şi-a axat activitatea pe tranzacţii imobiliare, dar şi pe rent to rent management, fiind recunoscută guvernamental şi autorizată de RERA (Real Estate Regulatory Agency), autoritatea care reglementează activitatea agenţiilor imobiliare din EAU.
Agenţia are în acest moment 14 angajati şi o cifra de afaceri de 3 milioane de dolari.