Un bărbat rus a fost condamnat pentru că a complotat pentru uciderea un disident la ordinul liderului cecen Ramzan Kadîrov. Crima ar fi trebuit să aibă loc în Germania, unde se afla autorul complotului.Un bărbat rus stabilit în Germania a fost găsit vinovat joi de complot pentru uciderea unui disident cecen la ordinul liderului cecen Ramzan Kadîrov, un apropiat al lui Vladimir Putin.Condamnat la 10 ani de închisoareAcuzatul, identificat drept Valid D., a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru „dorința de a comite o crimă și pregătirea unui act grav de violență care pune în pericol statul”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Tribunalului Regional Superior din Munchen, potrivit AFP.Procurorii au declarat că numitul Valid D. a fost însărcinat să organizeze crima de către „un membru al aparatului de securitate al președintelui cecen Ramzan Kadîrov” în prima jumătate a anului 2020.Potrivit presei germane, ținta a fost Mokhmad Abdurakhmanov, fratele bloggerului cecen aflat în exil Tumso Abdurakhmanov, care trăiește în Suedia.Procurorii au declarat că asasinatul planificat în Germania „a avut ca scop reducerea la tăcere nu numai a lui [Mokhmad Abdurakhmanov], ci și a fratelui său care locuia în Suedia”.Valid D. este acuzat că a procurat o armă, a ales un asasin plătit pentru a efectua crima și a aranjat ca acesta să fie adus în Germania.De asemenea, se presupune că l-a spionat pe fratele disidentului și locuința acestuia, precum și că a efectuat antrenamente de tragere cu ucigașul plătit.Valid D. a fost arestat în 2021.Tensiuni între Germania și RusiaLiderul cecen Kadîrov, conduce cu o mână de fier din 2007 și a devenit cunoscut pentru încălcările generalizate ale drepturilor omului.Țările occidentale și organismele de supraveghere ale drepturilor omului l-au condamnat pe Kadîrov pentru că ar fi supravegheat un sistem de hărțuire, arestări arbitrare, tortură, dispariții forțate și execuții extrajudiciare a celor care îi critică conducerea.Acest plan de asasinare a tensionat şi mai mult relaţiile Germaniei cu Rusia, tensionate deja geopolitic de Războiul din Ucraina şi de o multiplicare a unor cazuri de spionaj pe teritoriul german, imputate Moscovei.În decembrie, justiţia germană l-a condamnat la închisoare pe viaţă pe un rus, cu privire la uciderea, la Berlin, în 2019, a unui opozant cecen de naţionalitate georgiană. Un tribunal a hotărât atunci că acest asasinat a fost comandat în mod directt de către autorităţile ruse.