Polițiștii rutieri din Cluj au efectuat verificări asupra peste 1000 de autovehicule în decursul ultimei săptămâni. Numeroși șoferi au fost surprinși circulând cu viteze extrem de mari sau sub influența alcoolului.
Agenții au suspendat 92 de permise de conducere, dintre care 84 pentru depășirea limitei legale cu mai mult de 50 km/h și 8 pentru depășirea cu mai mult de 70 km/h. În plus, 657 de șoferi au primit amenzi. Un bărbat a fost prins vinerea trecută, conducând cu o viteză de 151 km/h în localitatea Bunești. Deși era doar 11:30, șoferul se afla sub influența alcoolului.
,,La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat, de 36 de ani, care a fost testat cu aparatul etilotest, fiindu-i înregistrată o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice”, declară IPJ Cluj.