Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a spus, joi, la reuniunea OSCE de la Skopje că Republica Moldova este „următoarea victimă a războiului hibrid declanşat de Occident împotriva Federaţiei Ruse” într-un discurs în care a acuzat, de asemenea, Occidentul că distruge Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa.Serghei Lavrov a acuzat Occidentul că distruge orice şansă de revigorare a organizaţiei, despre care a spus că se află în pragul colapsului. Vorbind la Skopje – în cadrul unei reuniuni pe care Ucraina şi unii dintre aliaţii săi au boicotat-o – Lavrov a declarat: „Nu există motive speciale de optimism în prezent. OSCE este transformată, în esenţă, într-un apendice al NATO şi al Uniunii Europene. Organizaţia, să recunoaştem, se află pe marginea prăpastiei. Se pune o întrebare simplă: are sens să facem eforturi pentru a o revitaliza?”Serghei Lavrov: Uniunea European a devenit un proiect politic agresiv
Ministrul rus de externe a mai spus că Occidentul duce un „război hibrid” împotriva Rusiei şi a declarat că Uniunea Europeană a devenit un „proiect politic agresiv”. În acest context, el a menţionat Republica Moldova şi a acuzat Occidentul că a „torpilat” planul rusesc de soluţionare a conflictului transnistrean propus în urmă cu 20 de ani, iar acum „ucide” formatul de negocieri „5+2”.„Memorandumul Kozak, care ar fi putut rezolva în mod fiabil situaţia din Moldova acum 20 de ani, se numără, de asemenea, printre încercările zădărnicite de a rezolva problemele continentului nostru după principiile OSCE. NATO şi UE au torpilat fără menajamente documentul deja parafat de Chişinău şi Tiraspol, iar acum omoară formatul „5+2”, ultimul lucru care a mai rămas din eforturile comune pentru o reglementare transnistreană. De fapt, Moldova este destinată să fie următoarea victimă în războiul hibrid declanşat de Occident împotriva Rusiei”, a declarat Serghei Lavrov, citat de NewsMaker.Republica Moldova, reacție la declarațiile lui Lavrov
Şi Republica Moldova participă la cea de-a 30-a reuniune anuală a Consiliului Ministerial al OSCE care se desfăşoară în perioada 29-30 noiembrie la Skopje, delegaţia fiind condusă de ministrul de externe Nicu Popescu. În cadrul unui panel de discuţii dedicat Ucrainei, desfăşurat în marja reuniunii Consiliului Ministerial al OSCE, vicepremierul Nicu Popescu a cerut din nou Federaţiei Ruse să-şi retragă trupele de pe teritoriul Republicii Moldova. Odată retrase trupele ruseşti, a subliniat şeful diplomaţiei de la Chişinău, vor fi create condiţii favorabile pentru rezolvarea „exclusiv paşnică” a conflictului transnistrean, notează NewsMaker.Declarațiile Rusiei se înscriu în șirul acțiunilor ostile
Ulterior, după declaraţiile lui Serghei Lavrov, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Chişinău, Igor Zaharov, a venit cu o reacţie. Comentariul lui Lavrov se înscrie în şirul de acţiuni ostile pe care Rusia încearcă să le implementeze în raport cu Republica Moldova în ultimii 30 de ani, în timp ce partenerii occidentali au fost alături de Republica Moldova şi au ajutat-o să depăşească „ameninţările” Rusiei, a subliniat Zaharov.
„Încă de la începutul invaziei brutale a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, în Moldova am resimţit întreg arsenalul de tentative de destabilizare pe care Rusia l-a declanşat împotriva noastră. Declaraţiile Rusiei, fie ele de astăzi sau din ocazii anterioare, se înscriu în şirul acţiunilor ostile pe care Federaţia Rusă încearcă să le implementeze faţă de ţara noastră de-a lungul ultimilor 30 de ani.Din fericire, în tot acest timp, statele partenere din occident ne-au fost alături, ajutându-ne să depăşim cu succes aceste ameninţări. Luând în calcul că ministrul Lavrov a ajuns totuşi la reuniunea ministerială OSCE, sperăm că mesajul nostru – clar şi tranşant – va fi înţeles şi de el: Republica Moldova merge, ireversibil, pe calea europeană, iar astăzi, mai mult ca niciodată, insistăm pe retragerea imediată şi necondiţionată a trupelor ruse din teritoriul nostru”, a declarat Zaharov, citat de NewsMaker.