Război în Ucraina, ziua 590. America se distanțează încet, încet, de tot ce înseamnă sprijin pentru Kiev, în războiul cu Rusia. Iar opinia publică din SUA este de acord cu acest demers.Război în Ucraina, ziua 590. Sprijinul pentru livrarea de arme Ucrainei scade în rândul americanilor. Respondenții care fac parte din ambele partide politice majore din SUA, s-au pronunțat, în mare parte, împotriva livrării de arme Ucrainei. Rezultatele se regăsesc într-un sondaj realizat recent de Reuters/Ipsos.Rezultatele sondajului reprezintă un semn de avertizare pentru Kiev. Ucraina se bazează puternic pe armele Statelor Unite în lupta împotriva invaziei ruse.Rezultatele sondajului privind sprijinul Ucrainei de către SUA
Sondajul de două zile, care s-a încheiat miercuri, arată că doar 41% dintre respondenţi au fost de acord cu o declaraţie potrivit căreia Washingtonul „ar trebui să furnizeze arme Ucrainei”. În comparaţie cu 35% în dezacord şi restul nesiguri. Sprijinul pentru livrările de arme din SUA a scăzut din luna mai. Un sondaj Reuters/Ipsos a arătat că 46% dintre americani erau în favoarea trimiterii de arme. În timp ce 29% se opuneau, restul nefiind siguri.Sondajul a fost realizat în timp ce liderii Congresului Statelor Unite dezbat cererea preşedintelui democrat Joe Biden pentru 24 de miliarde de dolari finanţare suplimentară pentru Ucraina. Din care aproximativ 17 miliarde de dolari ar fi ajutor pentru apărare.Joi, cel puțin 49 de civili au decedat în urma unui atac cu bombă în regiunea Harkov din Ucraina. Victimele se aflau într-o cafenea.Război în Ucraina. Un nou masacru al rușilor
Victime în rândul civililor după ce rușii au bombardat o cafenea în Ucraina. Ruşii au atacat joi o cafenea şi un magazin din regiunea Harkov. Presa ucraineană anunţă că sunt 49 de morţi.Potrivit portalului Ukrainskaia Pravda, bombardamentul ruşilor a vizat obiective civile din satul Groza, în raionul Kupiansk. Bilanţul anunţat de autorităţi se ridică la 49 de morţi.„În jurul orei 13:15, ruşii au bombardat o cafenea şi un magazin din satul Groza, raionul Kupiansk. Acolo se aflau mulţi civili. Salvatorii continuă să lucreze la faţa locului. Până în prezent, au fost scoase din dărâmături cadavrele a 48 de persoane decedate. Printre ei este și un băiat de 6 ani. Şase persoane, inclusiv un copil, au fost rănite. Medicii le acordă asistenţa necesară. Operaţiunile de salvare la faţa locului sunt în curs de desfăşurare”, a declarat şeful administraţiei regionale din Harkov, Oleh Sîniehubov.La rândul său, Procuratura din Harkov a raportat că până la ora 16.00 se înregistrau 49 de morţi şi 7 răniţi.