”Reforma administrativă va fi dusă la capăt. Nu e vorba că vom tăia, se va aşeza, în sfârşit, pe alte baze, sistemul public. E o reformă aşteptată 30 de ani, nu poate să o facă Ciolacu în 6 luni. Am creat cadru legal, am început minister cu minister, o să începem agenţie cu agenţie, companie cu companie. e un lucru de durată, măcar un an de zile”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3, luni seară.

Premierul afirmă că e nevoie de o stabilitate de cel puţin patru ani.

”De asta vorbesc de o stabilitate de cel puţin 4 ani de zile pentru România. Nu se mai poate să schimbăm premieri anual, nu poţi să mai ai performanţă. Uitaţi ce a însemnat măcar 2 ani de zile să avem un milistru la Transporturi, s-au deblocat toate. Nu poţi să schimbi din 6 în 6 luni ministrul Transporturilor, ministrul Finanţelor”, a mai declarat premierul. 

Marcel Ciolacu s-a referit şi la ministrul Finanţelor: ”Mai face şi domnul Boloş greşeli, cu pistoate, cu toate trăsnăile, sunt omeneşti, dar nu sunt greşeli de fond, nu e un om rău intenţionat. E oribil numai când îţi imaginezi (că vin cei de la ANAF cu pistolul la controale – n.r.). De aceea am început digitalizarea”.