Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Ministerul Energiei, cele 9 contracte de finanţare în cadrul Fondului pentru Modernizare, Program Cheie 3- Sprijin pentru extinderea şi modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice, au o valoare totală de 686.103.012,24 lei, echivalentul a 137.220.602,45 euro şi o valoare totală a ajutorului de stat acordat din Fondul pentru modernizare de 439.380.223,09 lei, echivalentul a 87.876.044,6 euro.

Dezvoltarea reţelei de distribuţie a energie electrice garantează securitatea şi calitatea serviciilor, susţine ministrul Burduja.

”Dacă vrem să avem preţuri mici la electricitate, să reducem pierderile în reţea şi să acomodăm un număr tot mai mare de prosumatori, atunci trebuie să dezvoltăm şi reţelele de distribuţie a energiei. Pentru români, aceste proiecte vor însemna un preţ corect la factură şi servicii sigure şi de calitate. Astăzi am semnat încă 9 contracte în acest sens cu cinci distribuitori importanţi de energie electrică”, a declarat Sebastian Burduja.

Potrivit ministrului, până acum, Ministerul Energiei a asigurat, prin intermediul Fondului pentru Modernizare, finanţarea a 17 proiecte care contribuie substanţial la extinderea şi modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice, pentru care valoarea totală a ajutorului de stat se ridică la 870.214.677,1 lei, echivalentul a 174.042.935,42 euro.

”Am solicitat operatorilor de distribuţie să accelereze toate investiţiile, pentru a putea vedea rezultatele în cel mai scurt timp”, a mai transmis ministrul.

Potrivit datelor transmise de reprezentanţii ministerului, cele 9 contracte au ca scop finanţarea proiectelor depuse în cadrul apelului dedicat de către 5 operatori de distribuţie a energiei electrice, după cum urmează:

Reţele Electrice Banat – Proiect „Creşterea siguranţei în alimentare a consumatorilor din zona de agrement Trei Ape prin buclare LEA 20 kV Văliug, din staţia Mociur, cu LEA 20 kV Slatina Timiş, din staţia Balta Sărată” – valoare totală a proiectului 57.666.028,14 lei şi valoarea ajutorului de stat 37.805.230,21 lei

Reţele Electrice Banat – Proiect „Modernizare reţea de distribuţie MT şi JT, în localitatea CENAD – jud. Timiş” – valoare totală a proiectului 58.033.824,26 lei şi valoarea ajutorului de stat 34.451.068,65 lei

Distribuţie Energie Oltenia S.A. – Proiect „Creşterea eficienţei energetice şi a calităţii energiei furnizate clienţilor prin modernizare posturi de transformare, reţea jt şi branşamente aferente PT din Comuna Butoieşti: PTA Argineşti 1 şi 2, PTA Buiceşti 1 şi 2, PTA Butoieşti (7 buc), PTA Gura Motrului, PTA Pluta 1 şi 2, PTA Tânţaru 1 şi 2, PTA Răduţeşti, PTA Jugastru” – valoare totală a proiectului 56.592.075,43 lei şi valoarea ajutorului de stat 36.495.385,84 lei

Distribuţie Energie Oltenia S.A. – Proiect „Extindere retea electrica de distributie in orasul Horezu, zona Varful lui Roman – Izvoarele Plesei judetul Valcea” – valoare totală a proiectului 57.825.858,16 lei şi valoarea ajutorului de stat 37.471.987,38 lei

Distribuţie Energie Electrică România S.A. – Proiect „Realizare staţie de transformare 110/20/10 kV în zona cartierului Someşeni, mun. Cluj-Napoca, jud. Cluj” – valoare totală a proiectului 138.229.633,26 lei şi valoarea ajutorului de stat 86.805.080,57 lei

Distribuţie Energie Oltenia S.A. – Proiect „Creşterea eficienţei energetice şi a gradului de siguranţă în exploatare a reţelei de distribuţie din municipiul Târgu Jiu prin modernizarea, trecerea instalaţiilor şi echipamentelor ce funcţionează la tensiunea de 6kV la o tensiune superioară de 20kV şi integrarea acestor echipamente în sistemul SCADA” – valoare totală a proiectului 128.415.500,74 lei şi valoarea ajutorului de stat 81.515.802,74 lei

Reţele Electrice Dobrogea – Proiect „Modernizare L4205 şi îmbunătăţirea calităţii serviciului de distribuţie în zona Valu lui Traian şi Murfatlar, Jud.CONSTANŢA” – valoare totală a proiectului 52.320.289,59 lei şi valoarea ajutorului de stat 34.667.270,80 lei

Delgaz Grid S.A. – Proiect „Modernizare a reţelei de energie electrică – CARMEN (Carpathian Modernization of Energy Network) Volum 3.1.1 – staţia de transformare 110/20/0.4 kV- IAŞI SUD” – valoare totală a proiectului 86.007.661,28 lei şi valoarea ajutorului de stat 56.752.788,11 lei

Delgaz Grid S.A. – Proiect „Modernizare completă şi integrare în SCADA staţia de transformare Roman Laminor, Jud. Neamţ” – valoare totală a proiectului 51.012.191,38 lei şi valoarea ajutorului de stat 33.415.608,79 lei