”România ar putea găzdui un nou Centru de Mentenanţă şi Suport Logistic destinat aeronavelor F-16 ”Fighting Falcon”, conform unui Memorandum de Înţelegere semnat astăzi la Bucureşti, în prezenţa ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului, Ştefan-Radu Oprea, între compania norvegiană KONGSBERG şi ROMAERO S.A. Documentul va contribui la dezvoltarea industriei aerospaţiale româneşti, având un impact economic semnificativ la nivel naţional şi regional”, a transmis, miercuri, Ministerul Economiei, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, noul Memorandum de Înţelegere reiterează angajamentul de a crea locuri de muncă pentru specialişti cu înaltă calificare, programe educaţionale bazate pe tehnologie de vârf, oportunităţi de cercetare şi dezvoltare şi beneficii pentru mai multe sectoare ale industriei româneşti.

”De asemenea, noua colaborare ar putea conduce la executarea de către ROMAERO a operaţiunilor de mentenanţă de nivel intermediar şi complex, cât şi de suport logistic pentru avioanele F-16 aflate în dotarea Forţelor Aeriene Române. Ulterior, capabilitatea nou înfiinţată ar putea asigura suportul operaţional şi pentru alte aeronave F-16 aparţinând statelor din Europa Centrală şi de Est”, a mai transmis ministerul.

Instituţia transmite că firma KONGSBERG este o companie deţinută majoritar de guvernul norvegian, restul acţiunilor sale fiind tranzacţionate la Bursa de Valori din Oslo.

”Partenerul norvegian este singurul centru autorizat din afara SUA pentru F-16 la nivel „Depot”. Compania poate să dezvolte o capabilitate unică de mentenanţă şi reparaţie F-16, care să includă industria aerospaţială şi de apărare locală, în sprijinul Forţelor Aeriene Române. În funcţie de ceea ce se va decide la nivelul Guvernului României, KONGSBERG doreşte să demareze discuţiile şi negocierile pentru a perfecta cu ROMAERO, un parteneriat de lungă durată”, a mai transmis ministerul.

Instituţia a precizat că, în acest context se doreşte şi perfectarea unui Acord în privinţa formatului relevant de contractare, benefic ambelor părţi.

”Suntem încântaţi că am semnat un Memorandum de Înţelegere care facilitează un acord de lungă durată cu ROMAERO şi aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună cu industria românească pentru a dezvolta servicii şi a sprijini programele de siguranţă şi securitate ale ţării”, a declarat Atle Wøllo, Preşedintele Kongsberg Aviation Maintenance Services, citat în comunicatul de presă.

Ministerul Economiei precizează, de asemenea, că ROMAERO deţine atât experienţa în întreţinerea de aeronave militare integrate de Lockheed Martin, cât şi infrastructura necesare pentru a deservi aeronavele F-16, iar între Guvernul României şi Guvernul Norvegiei există deja un Acord privind livrarea unor aeronave de tipul specificat, provenite din flota Forţelor Aeriene Regale Norvegiene.

”Acest Memorandum este dovada implicării noastre efective pentru îndeplinirea angajamentului României de a-şi consolida capacităţile de interoperabilitate civilă şi militară în Uniunea Europeană şi pe flancul estic al NATO, punând în valoare cei mai buni specialişti în domeniu”, a declarat Bogdan Costaş, Directorul General al ROMAERO.

Cooperarea ROMAERO cu KONGSBERG ”va contribui la reunirea forţei de muncă naţionale calificate din  acest domeniu, a infrastructurii educaţionale şi a facilităţilor disponibile,  astfel încât vor fi aşezate şi premisele conlucrării eficiente cu toate companiile autohtone de profil”.