Garda de Mediu anunţă că a demarat, încă de miercuri, un amplu control la Primăria Bucureşti.

Acesta vizează:

– modul în care au reacţionat cei responsabili la cele peste 23 de notificări venite din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediul cu privire la depăşirile înregistrate pentru indicatorii urmăriţi la staţiile de monitorizare a calităţii aerului

– calendarul de măsuri şi planul de măsuri pentru îmbunătăţirea calitătii mediului ca întreg şi a calităţii vieţii bucureştenilor

– demersurile pe care le-a făcut Primăria Capitalei în raport cu programul asumat faţă de Ministerul Mediului Apelor si Pădurilor şi comunicat şi către Ministerul Afacerilor Externe, respectiv calendarul de măsuri, elaborarea unui nou PICA (Planul Integrat de Calitate a Aerului) pentru Municipiul Bucureşti, actualizarea studiilor care pot determina cauzele la problemele privind calitatea aerului

”Un alt obiectiv al controlului este verificarea modului în care cei responsabili de asigurarea calităţii aerului, şi anume Primăria Capitalei, implementează măsurile pe care şi le-au asumat prin calendarul privind finalizarea PICA 2024-2028. Si aici ne referim, printre altele, la: măsuri de fluidizare a traficului, măsuri de restricţionare a traficului, acolo unde este cazul, programarea investiţiilor în infrastructură ”, a mai transmis Garda de Meidu.

Instituţia arată că, potrivit celui mai recent studiu care a stat la baza elaborării PICA de către PMB, poluarea aerului la nivelul Capitalei este generată de:

trafic (58%)

încălzire rezidenţială din surse fosile şi alternative (27%)

industrie şi alte servicii (13%)

“Acest control pe care l-am demarat în data 20 decembrie va fi un prim pas pentru o monitorizare continuă pe care o realizează Garda Naţională de Mediu, ca organ principal de inspecţie şi control în domeniu, pentru a se asigura că responsabilităţile stabilite prin lege, în sarcina Primariei Capitalei, vor fi duse la bun sfrâşit. În caz contrar, Primăria riscă sancţiuni din partea comisarilor GNM. Ne exprimăm speranţa şi încrederea că aparatul de specialitate al PMB va lua măsurile necesare, astfel încât, în perioada Sărbatorilor, bucureştenii să se bucure de o calitate a aerului îmbunătăţită”, a declarat Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan.