China a amenințat Rusia cu consecințe suficient de grave pentru a-l determina pe Putin să renunțe la utilizarea armelor nucleare în Ucraina, iar Xi Jinping l-a avertizat personal pe președintele rus cu privire la acest lucru. Xi Jinping l-a avertizat personal pe Vladimir Putin să nu folosească arme nucleare în Ucraina. Mesajul a fost transmis faţă în faţă în timpul vizitei de stat a preşedintelui chinez la Moscova, din luna martie, una dintre primele sale deplasări externe după ani de izolare din cauza politicii zero-Covid, au declarat oficiali din Occident şi din China citaţi sub acoperirea anonimatului de Financial Times (FT), potrivit News.De atunci, oficialii chinezi îşi asumă în privat meritul de a-l fi convins pe preşedintele rus să renunţe la ameninţările sale voalate de a folosi o armă nucleară împotriva Ucrainei, au spus sursele FT.Demersul lui Xi Jinping arată totuşi că Beijingul are îngrijorări cu privire la războiul Rusiei din Ucraina, chiar dacă oferă un sprijin tacit Moscovei, scrie Financial Times.Pe de altă parte, descurajarea lui Putin de a folosi o astfel de armă a fost esenţială pentru campania Chinei de reparare a legăturilor deteriorate cu Europa, a declarat un consilier de rang înalt al guvernului chinez.”Amenință probabil cu consecințe care ar fi suficiente pentru a-l opri pe Putin să folosească o armă nucleară”În declaraţiile sale publice, China s-a exprimat în mod constant împotriva folosirii armelor nucleare. Dar mulţi dintre susţinătorii Kievului s-au îndoit de angajamentul Beijingului faţă de o astfel de descurajare, având în vedere parteneriatul „fără limite” al lui Xi cu Putin şi un „plan de pace” care se suprapune puternic cu punctele de discuţie ruseşti.Cu toate acestea, avertismentul lui Xi le-a dat speranţa că Beijingul îşi susţine retorica publică şi în spatele uşilor închise şi că ameninţă probabil cu consecinţe care ar fi suficiente pentru a-l opri pe Putin să folosească o armă nucleară, notează FT.Putin a rămas dezamăgit după ce vizita lui Xi nu a reuşit să aducă niciun câştig tangibil pentru Rusia, cum ar fi aprobarea pentru mult aşteptatul gazoduct Puterea Siberiei-2, au declarat oficiali occidentali din domeniul securităţii.Condamnarea folosirii armelor nucleare în comunicatul lor comun a fost aproape sigur adăugată la cererea Chinei, au adăugat oficialii.Dacă Rusia ar folosi arme nucleare în Ucraina, ”totul este în dezavantajul Chinei”În cazul în care Rusia ar folosi arme nucleare în Ucraina, „totul este în dezavantajul Chinei”, a explicat un oficial.Un atac nuclear rusesc asupra Ucrainei sau a unuia dintre aliaţii săi europeni ar risca să întoarcă Europa împotriva Chinei, a declarat un consilier de rang înalt din guvernul chinez, în timp ce o presiune susţinută din partea Beijingului pentru a preveni un astfel de act ar putea contribui la îmbunătăţirea relaţiilor cu bătrânul continent.Shi Yinhong, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Renmin din Beijing, a declarat că „Rusia nu a avut şi nu va avea niciodată aprobarea Chinei pentru a folosi arme nucleare”. Dacă Rusia va folosi arme nucleare împotriva Ucrainei, „China se va distanţa şi mai mult de Rusia”, a adăugat el.În urma avertismentelor – chineze şi occidentale -, Putin a renunţat la retorica sa şi nu a mai menţionat public un atac cu arme nucleare tactice timp de câteva luni.Persoane apropiate Kremlinului spun că liderul rus a decis în mod independent că armele nucleare tactice nu ar oferi Rusiei un avantaj, după ce a analizat diverse scenarii rezultate în urma utilizării acestora. Un atac nuclear ar putea transforma zonele pe care Putin le-a anexat într-un pustiu iradiat, fără a ajuta prea mult forţele ruse să avanseze, au spus sursele FT.”Armele nucleare sunt ultima asigurare pe care Putin o are împotriva pierderii catastrofale a acestui război”Însă Putin a menţionat din nou armele nucleare luna trecută, când a început contraofensiva Ucrainei, spunând că Rusia a livrat focoase tactice în Belarus. Cu toate acestea, Putin a adăugat rapid că nu era „nevoie” să facă acest lucru, deoarece forţele Rusiei fac faţă unei ofensive ucrainene.Dar declaraţia lui Putin arată că inclusiv China ar putea fi incapabilă să îl descurajeze pe deplin pe Putin, a comentat Alexander Gabuev, director al Centrului Carnegie pentru Rusia şi Eurasia. „Armele nucleare sunt ultima asigurare pe care Putin o are împotriva pierderii catastrofale a acestui război”, spune expertul.Între timp, Kievul şi-a exprimat îngrijorarea că Rusia ar putea, în schimb, să provoace un accident la centrala nucleară Zaporojie – cea mai mare din Europa, pe care forţele ruseşti o ocupă din martie 2022 – şi să nege responsabilitatea. La rândul său, Moscova face aceleaşi reproşuri Kievului şi indică chiar şi data – în noaptea de 5 iulie.