Germania este „naivă” și „trebuie să se trezească” la realitățile războiului, a declarat fostul șef al spionajului german, August Hanning, într-un interviu pentru The Telegraph.Fostul șef al spionajului german spune că „mulți nu au realizat că suntem într-un conflict cu Rusia”Fostul director al BND, serviciul german de informații externe, consideră că „Germania trebuie să se trezească”.„Mulți nu au realizat că suntem într-un conflict cu Rusia – care a fost subestimat”, spune August Hanning.„Oamenii se feresc de adevăr. Rusia este într-un conflict cu NATO, iar Germania este, bineînțeles, parte a acestui conflict”, a adăugat fostul oficial german, care s-a arătat de părere că țara sa a fost modelată de un pacifism naiv care a existat după Al Doilea Război Mondial.„Oamenii nu au realizat că există un pericol real – există și o simpatie pentru Rusia, în special în estul Germaniei și în rândul elementelor din stânga radicală și dreapta radicală, Alternativa pentru Germania, facțiuni care cer o încheiere a sancțiunilor pentru Rusia”, a continuat Hanning.Germania „trebuie să fie mai atentă”Vorbind după ce presa rusă a dezvăluit o conversație în care ofițeri militari germani de rang înalt ofereau detalii despre prezența trupelor britanice la sol în Ucraina, fostul director al BND a spus că Germania „trebuie să fie mai atentă”.„Când ești parte a unui conflict, trebuie să fii pregătit pentru posibilitatea de a fi o țintă, așa că trebuie să îți protejezi comunicațiile”, a subliniat August Hanning.Ministerul german al apărării susține că rușii au fost capabili să acceseze conversația întrucât unul dintre ofițerii implicați în discuție a sunat de pe linia nesecurizată a unui hotel din Singapore.