Sursă foto: servuscluj.ro

Compania de Apă „Someș” continuă extinderea rețelei de apă potabilă în două noi localități din Cluj. Lucrările sunt în desfășurare în satele Gârbău Dejului și parțial în Rugășești, care fac parte din comuna Cășeiu.

Până în prezent, au fost finalizați aproximativ 7 km de rețele de aducțiune și distribuție a apei, dintr-un total de 12,3 km prevăzuți în proiect. De asemenea, au fost conectate la rețea 120 de branșamente pentru consumatori. Proiectul include, de asemenea, construcția a două stații de pompare, un rezervor pentru stocarea apei cu o capacitate de 100 de mc și o stație de clorinare. Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Cluj, aceste măsuri vor contribui la asigurarea apei potabile în noile zone deservite.

„În cele 10 luni scurse de la demararea efectivă a lucrărilor, antreprenorul s-a mobilizat foarte bine, astfel încât proiectul înregistrează un progres de peste 55%. Deși termenul de finalizare contractual este primul semestru din anul 2026, suntem încrezători că cetățenii vor beneficia de apă potabilă într-un timp mai scurt. În paralel, continuăm lucrările din fonduri europene pentru extinderea rețelei de apă în alte două sate din comuna Cășeiu, Sălătruc și Guga”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Investiția în aceste lucrări se ridică la peste 6.000.000 de lei, fiind finanțată de Consiliul Județean Cluj din Fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare – I.I.D.” al Companiei de Apă Someș. Acest fond este alimentat cu sumele obținute din redevența și impozitul pe profit achitate de companie autorității județene și apoi restituite acesteia pentru a fi folosite în proiecte de dezvoltare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.