Vineri, la Curtea Supremă din comitatul Los Angeles, a fost făcută prima încercare de a se decide ca procesul să fie judecat ca o acţiune colectivă, care vizează aproximativ 12.500 de femei, actuale sau foste angajate cu normă întreagă la Disney, care au deţinut posturi sub nivelul de vicepreşedinte.
O analiză a datelor privind resursele umane ale Disney din aprilie 2015 până în decembrie 2022 a constatat că angajatele de la Disney au fost plătite cu aproximativ 2% mai puţin decât colegii lor bărbaţi, se arată în documentele de la proces. Studiul relevant a fost realizat de David Newmark, profesor şi economist, expert în domeniul muncii la Universitatea din Irvine, California, potrivit Reuters.
Disney contestă concluziile studiului.
„Afirmaţiile reclamanţilor cu privire la o presupusă diferenţă de remunerare între femei şi bărbaţi sunt pur şi simplu false, lucru pe care îl vom dovedi prin intermediul procesului legal”, a declarat Swana Swanson, consilier general adjunct al Disney şi şef al departamentului de dreptul muncii.
Procesul iniţial a fost intentat de LaRonda Rasmussen în 2019, după ce a aflat că şase bărbaţi cu aceeaşi funcţie câştigau semnificativ mai mulţi bani, inclusiv un angajat recent, cu mai puţini ani de experienţă decât ea, care câştiga cu 20.000 de dolari mai mult. Nouă actuali sau foşti angajaţi Disney s-au alăturat procesului.