Un cutremur a avut loc astăzi, 13 august. Seismul sa simtit puternic, si a avut o magnitudine 5,7 grade, si a fost înregistrat de seismologi în urmă cu puțin timp. Unde a avut loc cutremurul și care au fost urmările acestuia?Cutremur puternic de 5,7 grade în urmă cu puțin timp. Unde s-a dat alerta?
Cutremur puternic chiar duminică, 13 august. Anunțul a venit în urmă cu puțin timp de la institutul de profil din Statele Unite – USGS (United States Geological Survey).Seismul puternic a avut magnitudinea de 5,7 grade. El a fost înregistrat în Papua Noua Guinee, în apropiere de Kandrian, transmite sursa citată.Cutremurul a fost înregistrat la o adâncime de 23,8 kilometri, epicentrul fiind la 98 de kilometri est-nord-est de orașul Finschhafen, cu o populație estimată la puțin peste o mie de persoane.Din fericire, nu au fost raportate pagube și nu a fost emisă nicio alertă de tsunami, notează jurnaliștii agenției de presă Baha.Nu au fost singurele cutremure importante din această dimineață. Potrivit Institutului pentru Fizica Pămantului din România, s-au înregistrat seisme în Taiwan și mai aproape de țara noastră, în Grecia.Cutremure în Taiwan, Grecia (insula Creta), dar și în România azi dimineață
În ziua de 13 August 2023 la ora 04:43:13 (ora locală a României) s-a produs în TAIWAN REGION un cutremur semnificativ cu magnitudinea mb 5.4, la adâncimea de 38,9 km, transmite INFP.Cât despre cutremurul din Grecia, acesta a avut loc în insula Creta.În ziua de 13 August 2023, la ora 10:49:30 (ora locală a României), s-a produs în CRETE, GREECE un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.8, la adâncimea de 11,1 km.Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 72km SV de Chania, se mai arată în informarea INFP.A fost cutremur duminică dimineață și în România.Potrivit specialiștilor de la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, este vorba despre un seism care a avut în dimineața zilei de duminică, 13 august, la ora 07:27:51.Cutremurul a fost unul slab, cu magnitudinea ml 2.6, fiind înregistrat la o adâncime de 75.0 km, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea.Potrivit INFP, seismul de duminică dimineață s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km V de Focșani, 67km E de Sfântu-Gheorghe, 75km N de Buzău, 83km E de Brașov, 86km S de Bacău, 91km SV de Bârlad.Reamintim că sâmbătă, 12 august, au avut loc două cutremure în zona seismică Vrancea, iar vineri încă unul, plus unul înregistrat în Muntenia, aproape de Brăila.