Nicolae Ciucă a fost întrebat, marţi seară, la Digi 24, dacă are vreo suspiciune în privinţa Pilonului II de pensii şi a afirmat: ”Nu avem niciun fel de sucpiciune”.

”Pilonul II de pensii va fi neatins, este o asumare la nivel de coaliţie, şi o creştere a contribuţiei cu un procent, de la 1 ianuarie 2024”, a afirmat liderul PNL.

Ciucă, a declarat vineri, la Slatina, că Pilonul II de pensii nu va fi modificat şi ceea ce a fost asumat prin PNRR se va pune în aplicare, inclusiv acea majorare a contribuţiei de la 1 ianuarie 2024.

La rândul său, ministrul Finanţelor, liberalul Marcel Boloş, a afirma, joi, că problema sustenabilităţii deficitului rămâne deschisă şi implică identificarea unor soluţii care să fie cuprinse în strategia fiscal-bugetară, dar preciza că nu va fi amânată creşterea contribuţiei la Pilonul II de pensii.

Ministerul Muncii a transmis, vineri, că nu a elaborat şi nici nu a primit spre analiză un eventual act normativ care ar prevede amânarea creşterii contribuţiei la Pilonul II de pensii de la 3,75% la 4,75%.