Sursă foto: servuscluj.ro

Software-ul Mediq, dezvoltat de startup-ul clujean Synaptiq, are ca scop eficientizarea tratamentului cancerului și a demonstrat o eficacitate remarcabilă. În prezent, acesta este testat de specialiști în 12 clinici din România. Soluția software, bazată pe inteligență artificială, a fost creată pentru a reduce timpul necesar medicilor radioterapeuți pentru delimitarea volumelor-țintă la nivelul ariilor ganglionare și a organelor cu risc.

Aplicația Mediq, dezvoltată de echipa clujeană de la Synaptiq.io, reprezintă o resursă valoroasă pentru medici și pacienți, reducând semnificativ timpul necesar pentru analiza imaginilor medicale, de la o medie de patru ore la mai puțin de un minut.

„Motivația noastră este să îi ajutăm pe cei care sunt diagnosticați cu cancer să primească cât mai repede acces la tratament. Venim în ajutorul medicilor, oferindu-le posibilitatea să salveze cât mai multe vieți”, afirmă Dragoș Dușe, co-fondator și CEO al Synaptiq.

După succesul inițial în testarea aplicației și impactul semnificativ asupra eficientizării tratamentelor de radioterapie, Synaptiq a obținut recent un grant suplimentar în valoare de 103.000 de euro, care s-a adăugat finanțării inițiale în valoare de 158.000 de euro obținută de la fondul norvegian Innovation Norway.

Proiectul susținut de Innovation Norway a jucat un rol crucial în progresul acestui demers și în obținerea unei expuneri internaționale puternice, oferind finanțare și sprijin pentru dezvoltarea și implementarea Mediq. Finalizat cu succes în martie 2024, proiectul și-a atins obiectivele cheie, confirmând capacitatea echipei Synaptiq din Cluj de a aduce inovație în domeniul medical. Acesta a implicat dezvoltarea arhitecturii tehnologice a software-ului Mediq, acum complet funcțional, și integrarea cu succes a interfeței acestuia cu software-ul și hardware-ul clinicilor.

Soluția Mediq este în prezent adoptată în 12 clinici, unde 71 de medici sunt implicați în testarea și rafinarea produsului. În plus, participarea la conferințe prestigioase, educația continuă și angajamentul Synaptiq pentru îmbunătățirea constantă a îngrijirii pacienților îi apropie din ce în ce mai mult de o extindere globală.

Lucian Bicsi, CTO al echipei de dezvoltare, vorbește despre progresul realizat în cadrul proiectului susținut de Innovation Norway: „Într-un timp surprinzător de scurt, am reușit să antrenăm algoritmii noștri performanți pe mai mult de 140 de structuri din toate zonele corpului, ceea ce înseamnă că munca de evaluare a medicului poate fi realizată acum în mai puțin de un minut. Pe lângă aceasta, am construit o interfață plăcută și ușor de utilizat, în care medicul poate vizualiza, edita, revizui și consulta alți medici în legătură cu structurile afectate. În tot acest proces datele pacientului sunt securizate și confidențiale,” precizează Lucian Bicsi.

Implementarea Mediq în clinici nu doar ilustrează progresul tehnologic, ci și aduce o îmbunătățire remarcabilă în îngrijirea pacienților. Remus Stoica, medic specialist în radioterapie și consultant al echipei Synaptiq, care a testat software-ul, explică impactul semnificativ al utilizării acestei soluții:„Posibilitatea de a folosi inteligența artificială în clinică de-a lungul ultimului an înseamnă o reducere considerabilă de timp, în faza de planificare a tratamentului. De obicei, îmi ia câteva ore să delimitez și să controlez un plan pentru un pacient. Așadar, această reducere de timp se traduce în timp mai mult petrecut cu pacientul și capacitatea de a avea grijă de acesta. De asemenea, precizia software-ului înseamnă că organele la risc sunt delimitate tot mai bine, iar în final acest lucru se traduce în mai puțină toxicitate în tratamentul efectiv pentru pacient,” menționează medicul Remus Stoica.

Aceste progrese și finanțări suplimentare marchează un pas crucial în efortul Synaptiq de a extinde utilizarea Mediq la nivel mondial. Cu o viziune ambițioasă și o echipă dedicată, cei din Cluj continuă să redefinească standardele inovației în domeniul medical, contribuind semnificativ la ameliorarea tratamentului cancerului la nivel global.

„Cea mai mare reușită de până acum este faptul că algoritmii noștri de inteligență artificială sunt foarte competitivi la nivel internațional, aflându-se în top 3 cei mai performanți algoritmi de pe piață. Synaptiq a reușit, cu buget limitat și acces redus la date medicale, să creeze o soluție care depășește în acuratețe soluțiile multor producători de dispozitive medicale cu renume”, transmite Dragoș Dușe, co-fondator și CEO al Synaptiq.

Pentru a permite distribuirea pe scară largă a aplicației și pentru a contribui la salvarea cât mai multor vieți la nivel mondial, este necesară obținerea certificării și a marcajului CE.

„Primele rezultate în urma studiului clinic sunt deja disponibile, iar mare parte din documentația necesară pentru obținerea acestei aprobări europene este realizată. Lucrăm la acest obiectiv de mai bine de doi ani și sperăm că în următoarele 6 luni să finalizăm și acest proces”, mai spune Dragoș Dușe.

Conform celui mai recent raport al Organizației Mondiale a Sănătății, se estimează că au existat aproximativ 20 de milioane de cazuri noi de cancer la nivel global doar în anul 2022. Mai mult, se prognozează că aceste cifre vor crește cu aproximativ 60% în următoarele două decenii. În România, numărul de noi cazuri de cancer a înregistrat o creștere cu 21% în 2023, ajungând la 550.000 de noi pacienți care luptă pentru viața lor.

Soluția dezvoltată de echipa Synaptiq din Cluj se angajează pentru un viitor în care tratamentul cancerului să fie mai rapid, mai precis și mai accesibil. Prin integrarea inteligenței artificiale în asistența medicală, aplicația Mediq oferă fiecărui pacient cele mai bune șanse în lupta împotriva cancerului.

Compania Synaptiq a fost fondată acum mai bine de trei ani la Cluj de Dragoș Dușe, Roxana Săbău, Diana Andrițchi și Lucian Bicsi. În prezent, echipa este formată din 18 membri, reuniți dintr-o varietate de domenii, inclusiv inginerie, specialiști în business și medici radioterapeuți. Aceștia au studiat și obținut doctorate la universități din țară și străinătate, inclusiv Universitatea din București, Amsterdam, München și Heidelberg. De asemenea, echipa include 10 medici radioterapeuți cu o înaltă competență și experiență în domeniul inteligenței artificiale aplicate în radioterapie, toți provenind din România.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.