Codul Muncii prevede 16 zile libere considerate sărbători legale, în care nu se lucrează, însă în 2023 12 dintre acestea pică în timpul săptămânii, deci sunt în mod real libere, celelalte fiind în zilele de sâmbătă sau duminică, zile considerate oricum libere.
Celor 12 zile li se adaugă alte trei zile libere, punte, decise de Guvern. Prin urmare, angajaţii din sectorul public vor avea în 2023 mai multe ”minivacanţe” de patru zile, când zilele libere sunt precedate sau urmate de zile de weekend: de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor, de 1 iunie – Ziua Copilului, de 15 august – Adormirea Maicii Domnului. De asemenea, tot minivacanţe vor fi şi de Paşte, de Ziua Naţională şi de Crăciun.
Conform Codului Muncii, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:
– 1 și 2 ianuarie – 2 ianuarie pică luni, în 2023
– 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române – marţi
– Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui – 14 aprilie
– prima şi a doua zi de Paşti – anul acesta, 16,17 aprilie pentru Paştele Ortodox -17 aprilie pică luni
– 1 mai – luni
– 1 iunie – joi
– prima şi a doua zi de Rusalii, care în 2023 pică în 4 şi 5 iunie – 5 iunie pică într-o zi de luni în 2023
– Adormirea Maicii Domnului – 15 august – marţi
– 30 noiembrie – Sfantul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; – joi
– 1 decembrie; – vineri
– prima şi a doua zi de Crăciun – luni şi marţi
Guvernul a decis în ultima şedinţă din 2022 ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 să fie zile libere pentru salariaţii din sectorul public. Pentru recuperarea acestor zile, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 28 februarie, 30 iunie, respectiv 31 august 2023, a mai stabilit Executivul.
Zilele de 2 ianuarie, 24 ianuarie, 14 şi 17 aprilie, 1 mai, 1 iunie, 5 iunie, 15 august, 30 noiembrie, 1 decembrie, 25, 26 decembrie pică în cursul săptămânii şi lise vor adăuga şi cele trei zile punte decise de Guvern, care sunt tot în timpul săptămânii, potrivit News.ro.
Astfel, rezultă următoarele minivacanţe în care două zile lucrătoare sunt libere si sunt precedate, urmate sau intercalate de zile de weekend – de Ziua Unirii Principatelor – 24 ianuarie, de Paşte, de 1 iunie, de Adormirea Maicii Domnului – 15 august, de Ziua Naţională şi de Crăciun.
Minivacanţe în care o zi liberă a weekendului vor fi de 1 mai şi de Rusalii.