Primarul din Turda, Cristian Matei, a anunțat că municipiul va primi 12 autoturisme electrice noi, care vor fi livrate până la sfârșitul anului.
„Turda a obținut o nouă finanțare – 12 autoturisme exclusiv electrice. Am semnat contractul de furnizare pentru 12 autoturisme complet electrice, finanțate prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic 2020-2024.

„Revoluția” digitală în administrația din Cluj: Proiect de peste 30 de milioane de lei pentru un ecosistem integrat

Admitere în școlile MAI. Sute de locuri disponibile la Școala de Poliție din Cluj/ Probele și calendarul înscrierilor

Clujul în doliu: A murit arhitectul și urbanistul Vasile Mitrea, o figură emblematică a școlii de arhitectură românești
Am reușit să ne numărăm printre instituțiile care au obținut finanțare, într-un program național competitiv, cu fonduri epuizate încă din primele 10 minute. Livrarea acestora este așteptată până la finalul anului”, a declarat Cristian Matei.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro