Sursa foto: zcj.ro

Primarul Bogdan Pivariu a semnat, la Ministerul Economiei, contractul de finanțare pentru un proiect care va permite comunei Florești să își genereze propria energie electrică pentru iluminatul public, grădinițe, școli și celelalte instituții locale.

„Azi am semnat contractul de finanțare pentru proiectul care va asigura independența energetică a tuturor consumatorilor publici din Florești. Împreună cu domnul Ministru al Energiei, Sebastian Burduja, am făcut un pas important în implementarea proiectului «Creșterea capacității de producere a energiei din surse regenerabile pentru asigurarea autoconsumului la Florești»”, a transmis primarul Bogdan Pivariu.

Valoarea contractului se ridică la 8.716.963 lei, iar termenul de execuție este de 15 luni.

Odată cu implementarea tuturor proiectelor de acest tip, fiecare clădire a administrației publice va fi echipată cu panouri fotovoltaice, asigurând astfel independența energetică a comunei.

Astfel, Floreștiul va beneficia de un parc fotovoltaic de 3,2 hectare, cu o capacitate instalată de 900 kW, care va alimenta, printre altele: sistemul de iluminat public, echipamentele electrice din gestiunea primăriei, clădirile grădinițelor, școlilor, pompierilor, primăriei, poliției, clădirilor culturale etc., stațiile de încărcare pentru mașinile și autobuzele electrice,
pompele de apă.

„Aceste investiții sunt esențiale pentru o comunitate modernă. Cu fonduri nerambursabile, Florești devine un exemplu de sustenabilitate și eficiență energetică”, a afirmat primarul Bogdan Pivariu.

Eliminând costurile cu energia electrică, pentru care Primăria Florești plătește în medie aproximativ 200.000 lei lunar, sumele economisite vor putea fi redirecționate către alte investiții, a mai declarat primarul comunei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.