”La ora 18:09, pompierii au fost înştiinţaţi despre producerea unei explozii la Hidrocentrala Stejaru. La locul solicitării au fost alocate forţe şi mijloace de intervenţie de la Detaşamentul de pompieri Piatra-Neamţ (trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD TIM).
Ajunşi la locul indicat, pompierii au constatat că s-a produs o avarie la un întrerupător de 110 KV”, a transmis, vineris eară, ISU Neamţ.
Sursa citată a precizat că o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Clujul, pe locul 2 în România la salarii: Cât se câștigă în medie și cum arată clasamentul marilor orașe

Cluj-Napoca, pe un trend descendent: Scădere de 42% a livrărilor de locuințe noi în 2025

AutoEco.ro crește cu 27,5% în S1 2026, până la 14,72 milioane lei, în timp ce retailul românesc scade cu 5,7%
”Un bărbat de 40 de ani, conştient şi cooperant, a fost preluat de echipajul SMURD TIM şi transportată la UPU Piatra-Neamţ. Un echipaj a rămas la locul evenimentului pentru asigurarea zonei”, a mai transmis sursa citată.
Pompierii au anunţat că operatorul economic de distribuţie a energiei electrice a fost înştiinţat şi lucrează pentru remedierea defecţiunilor cauzate de eveniment.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro