Sursă foto: stiridecluj.ro

Un incident grav a avut loc într-o școală din județul Cluj! Un elev din Apahida a ajuns la după ce a consumat nicotină și o băutură energizantă.

„La data de 28 februarie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, aflați într-o unitate de învățământ din localitatea Apahida au fost anunțați de către un cadru didactic despre faptul că un elev al școlii acuză stări de rău.Elevul, care a menționat că a consumat nicotină și o băutură energizantă a fost preluat ulterior de un echipaj medical și transportat la spital în vederea efectuării investigațiilor medicale de specialitate. În acest context nu au fost identificate substanțe interzise, prevăzute de legislația în vigoare”, declară IPJ Cluj.

Pe data de 20 februarie, Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care interzice accesul minorilor la băuturile energizante. Legea propusă prevede, de asemenea, interzicerea comercializării acestor băuturi în incinta instituțiilor de învățământ și sancționarea cu amenzi de până la 30.000 de lei a celor care le vând minorilor. Proiectul urmează să fie transmis președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Scopul acestei legi este de a proteja sănătatea populației din România prin stabilirea unor măsuri de prevenire și combatere a efectelor consumului de băuturi energizante de către public. Aceste măsuri includ interzicerea comercializării băuturilor energizante și a produselor derivate către minori, precum și desfășurarea de activități de informare și educare a consumatorilor cu privire la efectele consumului de băuturi energizante și a produselor derivate asupra sănătății.

Conform proiectului, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor va fi realizată de personalul împuternicit din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.