Duminică dimineața, în jurul orei 8.20, a avut loc un tragic accident în care au murit două persoane pe drumul Cluj Oradea, la kilometrul 522. Un autoturism și un ansamblu de vehicule (cap tractor și cisternă) au intrat în coliziune. Din păcate, în urma impactului, două persoane care se aflau în autoturism au pierit. Evenimentul s-a desfășurat în localitatea Șaula, comuna Izvoru Crișului.
În autoturism se aflau un bărbat și o femeie, amândoi în jurul vârstei de 30 de ani, care, din păcate, au suferit leziuni fatale.
Potrivit investigațiilor preliminare efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr în vârstă de 23 de ani, din județul Vaslui, care se deplasa cu autoturismul dinspre Oradea, la kilometrul 522+300, într-o curbă la stânga, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu ansamblul de vehicule (cap tractor și cisternă) condus de un cetățean ucrainean în vârstă de 51 de ani.

„Revoluția” digitală în administrația din Cluj: Proiect de peste 30 de milioane de lei pentru un ecosistem integrat

Admitere în școlile MAI. Sute de locuri disponibile la Școala de Poliție din Cluj/ Probele și calendarul înscrierilor

Clujul în doliu: A murit arhitectul și urbanistul Vasile Mitrea, o figură emblematică a școlii de arhitectură românești
Echipajul medical sosit la locul accidentului, din păcate, a constatat decesul tânărului de 23 de ani și al pasagerei în vârstă de 24 de ani, care se afla în autoturism.
Testarea conducătorului autotrenului cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro