Sursă foto: stiridecluj.ro

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat că la toate trecerile de pietoni din localitate vor fi instalate elemente de avertizare destinate persoanelor nevăzătoare.

”Alte 17 treceri de pietoni au fost modernizate și aduse la standardele europene.Suntem dedicați ideii că în orice comunitate, incluziunea socială este un aspect crucial pentru o societate echilibrată și empatică.

Și prin această inițiativă, ne implicăm activ în crearea unui mediu accesibil și sigur pentru toți locuitorii noștri, consolidând astfel angajamentul nostru față de diversitatea și nevoile speciale ale comunității noastre.

Continuăm să ne unim eforturile și să construim împreună o comunitate în care fiecare individ să se simtă acceptat, respectat și integrat, indiferent de capacitățile sale”, a transmis primarul.

Această investiție este crucială pentru a facilita orientarea persoanelor nevăzătoare la trecerile de pietoni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.