O femeie în vârstă a fost găsită decedată într-o locuință din Turda, duminică după-amiază. Bătrâna nu avea aparținători, iar vecinii au alertat autoritățile după ce nu o mai văzuseră de câteva zile. În plus, locatarii ar fi simțit un miros neplăcut provenind din apartamentul acesteia, conform turdanews.ro.
”Solicitarea a venit pe strada Lotus. Pompierii au asigurat accesul într-o locuință unde a fost găsită o femeie de aproximativ 80 de ani, decedată”, a declarat ISU Cluj.

Premieră la Aeroportul Cluj: Zboruri directe către Frankfurt și Viena cu Animawings, din iulie 2026

Modernizarea Căii Ferate Cluj–Oradea: Start la lucrări în defileul Vadu Crișului–Poieni după doi ani de blocaje

Accident pe strada Republicii din Cluj-Napoca: Un livrator pe scuter a fost lovit
Conform polițiștilor, femeia era decedată „de ceva vreme”, iar trupul său intrase în stare de putrefacție.
Nu există suspiciuni în legătură cu decesul, care a avut loc, cel mai probabil, din cauze naturale sau din cauza unei probleme medicale.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro