Sursă foto: servuscluj.ro

Compania de Transport Public a anunțat că stația de transport în comun de la Fabrica de Bere va fi temporar mutată din cauza lucrărilor de modernizare a Căii Mănăștur.

„Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA informează publicul călător că, în perioada 10.03.2023-20.03.2023, stația Fabrica de Bere va fi relocată  cu aproximativ 60 m spre Calea Mănăștur, în dreptul imobilului nr.116, ca urmare a lucrărilor de modernizare a străzilor Calea Moților și Calea Mănăștur.

Aceste lucrări sunt o parte din proiectul municipalității clujene, care vizează modernizarea coridorului pe axa Est – Vest prin reducerea suprafeței carosabile, rezultând 4 benzi de circulație cu gabarit redus, 2 benzi dedicate pentru transportul public și 2 benzi pentru circulația rutieră (lățime de 3m). Calea Moților – segmentul dintre str. Mărginașă și str. Clinicilor – va avea aceeași configurație cu cea de pe Calea Mănăștur.

Obiectivul acestui proiect vizează creșterea mobilității urbane durabile și accesibile. Vă mulțumim pentru înțelegere”, au declarat reprezentanții CTP Cluj-Napoca.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.