Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, care este subordonat Consiliului Județean Cluj, a primit recent o nouă acreditare din partea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.
”Felicit întregul colectiv al Spitalului nostru de Pneumoftiziologie pentru această reușită și pentru că menține calitatea actului medical la un nivel foarte ridicat.
Noua certificare este rezultatul muncii și al dedicării echipei medicale, dar și al numeroaselor investiții pe care le-am făcut, atât din bugetul Consiliului Județean, cât și din fonduri europene, pentru acest bastion al luptei împotriva tuberculozei și a altor afecțiuni pulmonare grave”, a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
În cadrul procesului de evaluare, membrii comisiei au analizat un total de 2.976 de indicatori pentru a evalua calitatea serviciilor de sănătate și siguranța pacientului.

„Revoluția” digitală în administrația din Cluj: Proiect de peste 30 de milioane de lei pentru un ecosistem integrat

Admitere în școlile MAI. Sute de locuri disponibile la Școala de Poliție din Cluj/ Probele și calendarul înscrierilor

Clujul în doliu: A murit arhitectul și urbanistul Vasile Mitrea, o figură emblematică a școlii de arhitectură românești
În urma analizei și evaluării tuturor criteriilor, instituția medicală a obținut un punctaj înalt de 77,73%, plasându-se în categoria a II-a de acreditare, la fel ca și la evaluarea anterioară.
Reacreditarea spitalului este rezultatul unui proces complex de evaluare a tuturor structurilor, compartimentelor funcționale și serviciilor oferite. Certificatul de acreditare are o valabilitate de cinci ani.
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” este o instituție medicală specializată cu un număr de 230 de paturi, care oferă asistență medicală complexă, tratament, prevenție și recuperare pentru pacienții cu afecțiuni respiratorii, inclusiv tuberculoză și afecțiuni non-tuberculoase, din județul Cluj și județele învecinate.
De asemenea, spitalul dispune de o secție de chirurgie toracică pentru afecțiunile pulmonare și pleurale maligne și benigne.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro