Sursa foto: servuscluj.ro

Primul Adrenaline Tower din România, având o înălțime impresionantă de 24 de metri, va fi inaugurat pe 2 august, odată cu prima ediție a Wonder Family Fest, cel mai mare festival pentru familii din România. Turnul a fost construit în interiorul resortului Wonderland, situat într-un cadru natural feeric, pe o suprafață de 357.000 m², lângă Cluj-Napoca. Adrenaline Tower este un ansamblu hexagonal care include 120 de jocuri de aventură dispuse pe 5 niveluri de traseu.

”Am adus în România cel mai mare Adrenaline Tower din lume! Avem 24 de jocuri pe fiecare din cele cinci niveluri ale turnului. Ne vom aventura pe el prima dată la Wonder Family Fest, în 2-4 august, iar după festival va rămâne deschis pentru toți amatorii de aventură, alături de alte activități conexe pregătite în jurul acestui ”rege” al zonei de adrenalină. Astfel de ansambluri, dar mai mici și mai ”scunde” – cel mai înalt e de 4 niveluri – sunt câteva în lume și se găsesc în Japonia, China, Elveția, Danemarca. Sunt niște construcții extrem de impresionante. Ne-am dorit foarte mult să avem așa ceva și la noi în țară iar de acum, Wonderland devine punctul zero al circuitelor de acest tip în România”, a declarat Darius Mârza, CEO Wonderland Resort.

În turn pot intra simultan până la 250 de persoane. Cele cinci circuite disponibile sunt clasificate după dificultate și distanța față de sol:

  • CIRCUITUL MOV – situat la 70 cm deasupra solului; grad de dificultate scăzut; destinat copiilor între 3 și 5 ani; jocuri ușoare; înălțime minimă: 70 cm, înălțime maximă: 100 cm;
  • CIRCUITUL GALBEN – situat la 3 m deasupra solului; grad de dificultate ușor-mediu; jocuri ușoare; înălțime minimă: 100 cm;
  • CIRCUITUL VERDE – situat la 9 m deasupra solului; grad de dificultate mediu; jocuri de dificultate medie (necesită o condiție fizică minimă); înălțime minimă: 140 cm;
  • CIRCUITUL ALBASTRU – situat la 15 m deasupra solului; grad de dificultate mediu spre greu; este necesară parcurgerea traseului verde înainte; jocuri de dificultate medie; înălțime minimă: 140 cm;
  • CIRCUITUL ROȘU – situat la 21 m deasupra solului; grad de dificultate mare, recomandat adulților și copiilor cu înălțimea de peste 150 cm și celor cu o bună condiție fizică; jocuri solicitante din punct de vedere fizic și psihologic; este obligatoriu să parcurgeți traseele verde și albastru înainte.

Prețurile sunt de 80 de lei pentru copii și 100 de lei pentru adulți, pentru 3 ore de distracție la înălțime.

Adventure (Wonder)Land, cel mai nou parc de distracții din România, include Adrenaline Tower ca punct central al unei zone de aventură situată în Wonderland Resort. Aceasta va fi inaugurată cu ocazia Wonder Family Fest și va rămâne funcțională și după eveniment, având în componență:

  • Tiroliană – un traseu de 600 de metri care începe de la liziera pădurii și duce aventurierii până la Adrenaline Tower;
  • Boburi gravitaționale (luge) – o pistă de bob de 250 de metri lungime, cu obstacole, cotituri și tuneluri, destinată amatorilor de viteză;
  • Tubing – distracție pe colace săltărețe;
  • Telescaun de 2 persoane – cu o lungime de 300 de metri;
  • Tir cu arcul;
  • Paintball;
  • Tobogane gonflabile – pentru toate vârstele, incluzând tobogane de diferite forme și dimensiuni pentru copii, părinți și bunici;
  • Echitație indoor sau outdoor – plimbări pe cal, fie în interior, fie în natură.

Accesul la unele atracții se face pe baza brățării de festival, în timp ce altele sunt contra cost, cu prețuri între 25 și 45 de lei pe tur/persoană.

MAGIC IN THE AIR – Adrenalină la mare înălțime

Distracția și aventura continuă la Wonder Family Fest, și dincolo de cei 25 de metri ai Adrenaline Tower. Pe parcursul festivalului, vor fi organizate o serie de activități și spectacole aeriene, multe dintre ele fiind disponibile și în restul anului la Wonderland:

  • Salt în tandem cu parașuta: Alăturați-vă SkyDive Transilvania pentru o experiență de neuitat. Destinată tinerilor de peste 14 ani (cu acordul părinților) și adulților, această activitate implică un salt de la 3.000 de metri altitudine, împreună cu un instructor. Participanții vor fi transportați cu elicopterul la Dezmir, de unde vor urca într-un avion pentru saltul din zona Wonderland. Pachetul Premium include fotografii și filmări ale întregii experiențe, pentru a retrăi fiecare moment. Prețul este de 2.500 lei/persoană, iar durata este de 60 de minute. Rezervările se fac pe site-ul Wonderland.
  • Zbor cu elicopterul: Admirați Wonder Family Fest și peisajele din jurul resortului Wonderland de la înălțime. Sunt disponibile două opțiuni: zbor scurt de 15 minute sau zbor mediu de 30 de minute, fiecare pentru 3 persoane. Prețul este pentru zbor, iar capacitatea maximă este de 3 persoane, fiind necesară plata integrală chiar și pentru un singur pasager. Rezervările se fac pe site-ul Wonderland:
    • Zbor 15 minute
    • Zbor 30 minute
  • Zbor cu balon cu aer cald: O experiență unică potrivită pentru întreaga familie. Balonul se înalță între 60 și 300 de metri, având capacitatea de a transporta patru pasageri și un pilot. Se poate opta și pentru un zbor ancorat. Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul Wonderland. Foarte IMPORTANT: Zborurile cu balonul sunt condiționate de condiții meteo favorabile, așa că ridicarea balonului va fi decisă în dimineața fiecărei zile. Rezervările se fac doar la fața locului, zilnic, în timpul festivalului, la Info Points.
  • Show-uri aviatice: Acrobații pe cer coordonate de SkyDive Transilvania. Vor fi cinci show-uri aviatice programate: 2 august, între orele 17:30 – 18:30; 3 și 4 august, între orele 11:30 – 12:30 și 17:30 – 18:30.

WONDER FAMILY FEST – Cel mai mare festival pentru familii din România

Prima ediție a Wonder Family Fest va avea loc între 2 și 4 august 2024, la Wonderland Resort din comuna Feleacu, județul Cluj. În cele trei zile ale evenimentului, vor fi organizate sute de activități pentru întreaga familie și concerte live pe cele patru scene amenajate. Activitățile vor avea loc pe o suprafață de 357.000 m², în mijlocul naturii și în interiorul clădirilor Wonderland Resort, fiind concepute pentru a implica întreaga familie.

DESPRE WONDERLAND RESORT

Wonderland Resort este un complex de lux situat în comuna Feleacu, județul Cluj, care oferă un cadru natural feeric și activități pentru toate vârstele. Resortul dispune de facilități premium, inclusiv hoteluri de 5 stele, SPA, bază de echitație, terenuri de tenis și paintball, fiind dedicat transformării fiecărui eveniment într-o experiență memorabilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.