Reprezentanții Consiliului Județean Cluj au anunțat că se va construi un pod provizoriu peste pârâul Bandău din localitatea Mica. Vechiul pod, care este în stare avansată de degradare, va fi demolat după finalizarea celui provizoriu.
Valoarea estimată a contractului este de 2.341.000 de lei, iar finanțarea va fi asigurată din bugetul județului Cluj. Durata maximă de execuție a lucrărilor este de 6 luni.

„Revoluția” digitală în administrația din Cluj: Proiect de peste 30 de milioane de lei pentru un ecosistem integrat

Admitere în școlile MAI. Sute de locuri disponibile la Școala de Poliție din Cluj/ Probele și calendarul înscrierilor

Clujul în doliu: A murit arhitectul și urbanistul Vasile Mitrea, o figură emblematică a școlii de arhitectură românești
”Obiectivul nostru, parte a unui amplu și ambițios program, este ca toate podurile situate pe drumurile județene să ofere participanților la trafic condiții optime de siguranță”, a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro