Ani de-a rândul, vizitând comuna Bonțida (unde mereu găsim noutăți), ne-am obișnuit cu operativitatea și sinceritatea cu care primarul Emil Cârhaț îți prezintă obiectivele pe care dorește să le realizeze în noul an. Nu a fost altfel nici la debutul lui 2023, un an care dorește să devină o perioadă marcată de multe proiecte edilitare.
Domnia sa a început cu predarea către beneficiari a sistemului de apă potabilă în satele componente Coasta și Tăușeni, două localități unde până în prezent nu au fost efectuate lucrări de gospodărie comunală. După ce au fost finalizate lucrările de introducere a apei, zilele următoare va fi făcută recepția acestei investiții importante. În cele două sate locuiesc mai mult oameni în vârstă, dar care au nevoie și ei de apă de calitate de pe rețea, așa cum au, de mulți ani, cei din Bonțida și Răscruci.
Pe lângă extinderea conductei de apă, edilul-șef a amintit finalizarea construcției noii grădinițe în localitatea Răscruci, după ce anul trecut a fost predată copiilor și noua unitate preșcolară din Bonțida, o clădire modernă, dotată cu mobilier și cu toate cele necesare bunei desfășurări a procesului educativ.
Dacă tot vorbim de cei mici, amintim și amenajarea a două locuri de joacă în centrul de comună și la Răscruci. Unul va fi realizat în zona Obor din Bonțida, unde în ultimii ani a fost predat tineretului și un miniteren de fotbal cu iarbă artificială și cu instalație nocturnă. De fapt, la Obor au fost efectuate ample lucrări de modernizare, loc tradițional pentru obișnuitele târguri lunare, dar și pentru organizarea unor evenimente culturale, cum este Ziua Comunei. Tot printre proiectele acestui an mai amintim asfaltarea unor străzi la Bonțida și Răscruci, acțiune ce continuă lucrările demarate încă înainte de pandemie, din acest punct de vedere Bonțida stând bine.
Edilii comunei Bonțida acordă importanță și reabilitării spațiilor dedicate activităților artistice, fiind puse la punct căminele culturale din Bonțida, Răscruci și Coasta, modernizate prin grija Primăriei. În 2023 urmează și reamenajarea bazelor sportive din Răscruci și Bonțida, terenuri folosite de echipele de fotbal din cele două localități.
Szekely Csaba