La nivel mondial, în medie, oamenii folosesc internetul aproximativ 6 ore și 37 de minute în fiecare zi. România se situează deasupra mediei cu 7 ore și 13 minute, arată o analiză eToro.
92,1% dintre utilizatorii de internet de pe planetă îl accesează de pe dispozitive mobile, iar 71,55% din consumul de date mobile provine de la dispozitivele Android Google, o scădere cu 1,2% în ultimul an.
Un procent de 27,8% din consumul de date pe internet provine de la dispozitivele IOS de la Apple, o creștere de aproape 4% față de anul precedent, restul de 0,65% din consumul de date provenind de la alte sisteme de operare.
La nivel global, 59,3% din totalul populației mondiale utilizează social media, în timp ce în România acest procent este de 67%. Ne aflăm în urma altor țări europene precum Olanda, Germania, Spania, Marea Britanie și Austria.
Românii folosesc social media în medie 2 ore și 25 de minute zilnic, adică 34% din timpul petrecut pe internet, mai puțin decât media globală, dar înaintea țărilor menționate mai sus. Austria se află pe ultimul loc în sondaj, cu doar o oră și jumătate de utilizare zilnică a social media.
Potrivit Datareportal, 54% dintre utilizatorii români de internet folosesc social media pentru a căuta branduri și conținut despre ele , 42% ca sursă de știri, 19% pentru a urmări influenceri și 12% pentru muncă.
Cele mai utilizate platforme social media
Primele trei locuri sunt dominate de Whatsapp, Facebook și Instagram, cu un total cumulat de 45% din utilizatorii activi de social media, în timp ce Twitter se află la mare distanță, cu doar 3,5%.
Facebook conduce cu 2,93 miliarde de utilizatori, urmat de Whatsapp cu 2 miliarde de utilizatori și Instagram cu 1,4 miliarde de utilizatori. Urmează Youtube cu 2,5 miliarde de utilizatori, chinezii de la Wechat cu 1,3 miliarde și Tiktok cu 1 miliard de utilizatori. Twitter-ul lui Elon Musk se află pe poziția a 14-a în clasament, cu jumătate de miliard de utilizatori.