”În seara zilei de 8 ianuarie a.c., o aeronavă aparţinând companiei Ryanair şi care efectua un zbor pe ruta Treviso Bucureşti Henri Coandă, cu ora programată pentru aterizare 18.30, a solicitat aterizarea pe aeroportul de rezervă, Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.
După aterizarea efectuată la ora 19.04, compania aeriana Ryanair a luat decizia de a nu debarca pasagerii şi a solicitat alimentarea şi degivrarea aeronavei în vederea decolării către Otopeni.
Facem precizarea că Aeroportul Băneasa era pregătit (atât din punct de vedere al infrastructurii cât şi al serviciilor la sol) pentru procesarea pasagerilor”, au transmis, luni seară, oficialii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Minivacanța de 1 Mai: Unde „fug” clujenii anul acesta? Băile Felix și Apusenii domină topul preferințelor

Radiografia Imobiliară a Clujului: 74% dintre căutări sunt pentru chirii. Topul cartierelor și al configurațiilor preferate

Proiectul Green Square prinde viață în Bună Ziua: Încep lucrările la ansamblul cu mini-mall, lac și parc propriu
Potrivit acestora, ”în vederea îndepărtării depunerilor de zăpadă şi tratării antiîngheţ a pistei 08R-26L (Otopeni), a fost anunţată închiderea operării pe această pistă pentru intervalul 18.30-19.10”.
Aeronava Ryanair a decolat către Otopeni la ora 20.52, iar zborul a durat 21 de minute.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro