Un biciclist de 72 de ani care a consumat alcool a ajuns la spital luni seara, după ce a fost lovit de un autoturism când a schimbat direcția de mers în localitatea Văcărești, potrivit informațiilor oferite de IPJ Harghita.
„Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a rezultat faptul că, în timp ce un biciclist, de 72 de ani, se deplasa pe DJ124 din direcţia Racu Mihăileni, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcţiei de mers spre stânga, fiind acroşat de un autoturism condus de către un bărbat, de 54 de ani, din comuna Mihăileni.

„Revoluția” digitală în administrația din Cluj: Proiect de peste 30 de milioane de lei pentru un ecosistem integrat

Admitere în școlile MAI. Sute de locuri disponibile la Școala de Poliție din Cluj/ Probele și calendarul înscrierilor

Clujul în doliu: A murit arhitectul și urbanistul Vasile Mitrea, o figură emblematică a școlii de arhitectură românești
În urma impactului, victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, inspector principal de poliţie Robert Costan.
Conducătorul vehiculului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cazul biciclistului, testul a arătat o concentrație de peste 0,50 mg/ litru alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală, potrivit sursei citate.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro