”Investiţia prevede consolidarea a 910 m de albie torenţială, realizarea a 4 traverse, 3 praguri (1-1,5 m), 7 baraje (3-4 m) şi va reţine un volum de 5597 mc”, a anunţat, luni seară, Ministerul Mediului.
Instituţia precizează că scopul acestei investiţii este acela de a proteja obiective precum: captarea de apă a oraşului Comăneşti (aproximativ 20.000 locuitori), localitatea Ciobănuş şi restul localităţilor din aval, de-a lungul râului Trotuş, drumul naţional 12A şi calea ferată şi reţeaua de drumuri forestiere
”Amenajarea bazinelor hidrografice torenţiale este o acţiune foarte importantă-reducerea riscurilor generate de viituri. Fenomenele extreme din ultimii ani ne-au arătat că sunt necesare astfel de investiţii, care au menirea de a proteja viaţa şi bunurile oamenilor, obiectivele economice şi chiar natura.
Beneficiile unor astfel de investiţii sunt clare: stabilizarea versanţilor şi a malurilor, atenuarea debitelor de viitură, reţinerea şi consolidarea aluviunilor, protejarea localităţilor din aval, apărarea reţelelor de transport rutier şi feroviar.

Minivacanța de 1 Mai: Unde „fug” clujenii anul acesta? Băile Felix și Apusenii domină topul preferințelor

Radiografia Imobiliară a Clujului: 74% dintre căutări sunt pentru chirii. Topul cartierelor și al configurațiilor preferate

Proiectul Green Square prinde viață în Bună Ziua: Încep lucrările la ansamblul cu mini-mall, lac și parc propriu
Totodată, aceste lucrări se realizează cu grijă pentru natură, se vor instala scări de peşti la orice prag mai înalt de 0,4 m pentru a nu împiedica migraţia peştilor din apele de munte”, a afirmat Mircea Fechet.
Investiţia face parte din proiectul ”Lucrări de corectare a torenţilor pentru reducerea riscurilor generate de viituri torenţiale în bazinetele amplasate în fondul forestier naţional administrat de Regia Nationala a Padurilor Romsilva pe raza judeţelor Bacău, Buzău, Suceava, Neamţ, Hunedoara, Prahova, Vâlcea, Vrancea”.
Potrivit oficialilor Ministerului Mediului, acesta are ca obiectiv reducerea riscului de inundaţii în vederea protejării persoanelor, infrastructurii şi obiectivelor socio-economice localizate în zonele de risc, precum şi obiectivul de protejare a mediului şi biodiversităţii prin măsuri ecologice relevante, în special cele privind asigurarea în cursurile de apă permanente a migraţiei peştilor şi asigurarea debitului ecologic.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro