În perioada 11 – 14 februarie 2024 a avut loc la București cea de-a XXVII-a sesiune ordinară a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, un eveniment de importanță majoră pentru comunitățile locale din întreaga țară, la care au luat parte și membri ACoR Prahova.

,,În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Director al Asociației Comunelor din România (ACoR), au fost discutate aspectele statutare ale asociației, iar pe lângă acestea s-au abordat și activitățile desfășurate de ACoR în 2023 și activitatea Sindicatului SCOR.

Lucrările au cuprins „Șezătoarea satului în capitala statului – Soarta satului românesc”, eveniment în cadrul căruia au avut loc discuții despre viitorul mediului rural din România. Personalități culturale ale țării, experți în administrația publică locală și reprezentanți ai administrațiilor publice locale din Franța, Belgia, Polonia și Germania au fost invitați să participe la dezbatere. Întâlnirea a fost marcată de schimburi intense de idei și experiențe, toate având ca scop găsirea unor soluții viabile pentru dezvoltarea durabilă a satelor românești.

Așa cum am susținut mereu, investind în educație, investim în viitor și numai așa vom duce Prahova pe primul loc!

Reprezentanții Guvernului României au fost implicați în discuții aplicate, iar în ultima zi s-au abordat aspecte referitoare la activitățile viitoare ale Asociației”, a declarat președintele ACoR Prahova, Vasilică Diaconu.

În cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor şi Oraşelor din România, au fost premiați 4 primari din județul Prahova, membri ACoR Prahova, pentru activitatea desfășurată în anul 2023:

Preşedintele Filialei Judeţene Prahova a Asociației Comunelor din România și primar comunei Măgurele, Vasilică Diaconu a obţinut o dublă premiere:

– Ordinul, trofeul și diploma „Dinu SĂRARU” în semn de recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru asumarea statutului de factor al păcii sociale şi pentru dezvoltarea politicilor de susţinere a familiei;

– Ordinul, trofeul și diploma „Nicolae SABĂU”  în semn de recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru contribuţia la promovarea şi păstrarea valorilor şi civilizaţiei tradiţionale specifice satului românesc.

Primarul comunei Măneciu, Auraș Florin Dragomir a obţinut o dublă premiere:

– Ordinul de Merit și Trofeul „ZETEA”, în semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru susținerea investitorilor și promovarea de produse tradiționale românești;

– Ordinul de Merit și Trofeul ” Corneliu LEU”, în semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru activitatea depusă în domeniul literaturii și publicisticii.

Primarul comunei Brebu, Adrian – Gheorghe Ungureanu a obţinut:

– Ordinul, trofeul și diploma „Nicolae SABĂU”  în semn de recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru contribuţia la promovarea şi păstrarea valorilor şi civilizaţiei tradiţionale specifice satului românesc.

Primarul comunei Berceni, Cosmina – Ramona Pandele a obţinut:

– Ordinul, trofeul și diploma „Dinu SĂRARU” în semn de recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru asumarea statutului de factor al păcii sociale şi pentru dezvoltarea politicilor de susţinere a familiei.

Citiți și Grup compact de lucru format din președinții ACoR Prahova, Vrancea, Galați și Argeș pentru un mediu mai curat!