Proiectul Centurii Metropolitane Cluj-Napoca se confruntă cu dificultăți majore, iar viitorul său este chiar pus în pericol după anularea licitației pentru tronsonul 2. Având în vedere că o parte semnificativă din finanțare provine din fonduri europene, întârzierile ar putea duce la pierderea unor sume importante de bani.

Licitația pentru proiectarea și construcția Centurii Metropolitane Cluj-Napoca a fost anulată, Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor respingând contestația depusă de constructorul CON-A. Deși decizia CNSC poate fi atacată în instanță, în peste 90% din cazuri, aceasta este menținută și la apel. În prezent, Primăria Cluj-Napoca a început lucrările doar pentru relocările de utilități pe primul lot al Centurii, un segment de 2 kilometri, deoarece nu a primit autorizație de construire pentru alte activități, conform economedia.ro.

A doua licitație pentru Centura Metropolitană, lotul 2, cu o lungime de 24 de kilometri și un cost estimat de 3,5 miliarde de lei, a fost anulată de asemenea. Singura ofertă depusă, cea a asocierii CON-A Operations, Dimex 2000, Hydrostroy AD, Concelex și Automagistral-Pivden (România, Bulgaria-Ucraina), a fost declarată neconformă.

Contestația depusă de CON-A evidențiază greșelile referitoare la calcularea eronată a ofertei financiare, care s-a repetat de mai multe ori, determinând o creștere a sumei totale din ofertă la 4,6 miliarde de lei, în timp ce valoarea totală a contractului ar fi fost de 4 miliarde de lei.

Centura Metropolitană Cluj-Napoca, cu un cost estimat de 920 de milioane de euro, urmează să fie realizată în două etape, cu o lungime totală de 42 de kilometri și o durată de implementare de 4 ani pentru fiecare etapă. Proiectul include construirea a 5 tuneluri de tip cut&cover și galerii cu forare subterană. Fără această centură, traficul din Cluj-Napoca, unul dintre cele mai aglomerate orașe din Europa de Est, riscă să devină și mai dificil. Deja, DN1, începând din vestul orașului, este adesea blocat, iar măsurătorile arată că este cea mai aglomerată șosea din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.